Cristina Nichita

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea de astăzi se intitulează „Școala românească”.

Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,

Mă adresez astăzi de la această înaltă tribună cu convingerea că mulți dintre dumneavoastră păstrați încă în suflete emoția extrem de specială a începutului de an școlar și de aceea vreau să încep prin a ura succes tuturor celor care, într-un fel sau altul, prin ei înșiși sau prin cei dragi, s-au întors de luni la școală.

Pentru mine, acest început de an școlar a fost primul din postura de deputat, ceea ce a adăugat simțurilor mele unele noi, dintr-o categorie aparte. Au fost, desigur, cuibărite undeva adânc în suflet emoțiile școlarului care am fost; am încercat desigur și emoțiile părintelui care sunt; cu totul special însă s-a dovedit sentimentul că de data aceasta pot face mai mult pentru învățământul românesc și, totodată, sunt cu mult mai responsabilă față de cum eram anul trecut.

Mi-am petrecut prima parte a zilei de 16 septembrie la inaugurarea anului școlar într-unul din cartierele muncitorești ce constituie centrul de greutate al colegiului meu electoral.

S-a vorbit acolo despre speranță și despre datorie, despre bucuria revederii cu colegii, despre examene și despre planuri de viitor. Copiii, cei mai mulți dintre ei scrobiți, dar purtând hainele de anul trecut, strângeau în mâini câte o floare simbolică, menită să întregească o superbă tradiție românească a începutului de an școlar. În ochii copiilor se citea o bucurie senină, umbrită însă pe alocuri de gânduri nerostite, de dureri pe care le pot doar bănui din spusele părinților lor, pe care îi întâlnesc în audiențe.

A urmat o altă festivitate. De data aceasta, am ajuns în curtea unuia dintre cele mai importante licee din țară, prin prisma rezultatelor la bacalaureat, la admiterea la facultate și la olimpiadele internaționale. Acolo am văzut altfel de copii, unii cu haine ce ar fi putut fi purtate oriunde în Europa într-o ocazie similară, veseli și purtând cumva în ochi soarele Mediteranei în care s-au scăldat astă-vară. Ei vorbeau despre burse în străinătate, despre ambiția de a fi primul, despre tradiția academică, izbucneau brusc în fraze rostite în englezește sau în germană. Erau aceiași copii ca și mai înainte. Și totuși erau alții.

## Doamnelor și domnilor,

## Stimați colegi,

Începutul de an școlar este momentul în care, chiar dacă putem fi acuzați că ne repetăm sau că ne emoționăm inutil, trebuie s-o spunem răspicat: școala românească mai are încă multă cale de parcurs până la a asigura egalitatea de șanse între copiii noștri. Dacă între cele două festivități de deschidere a unor școli aflate în centrul Iașiului era o diferență atât de mare, nici nu vreau să mă gândesc cum crește această prăpastie dacă vom compara școlile de la oraș cu cele de la sat.

De prea multe ori condiția necesară și suficientă a excelenței școlare este nivelul ridicat al veniturilor părinților. De prea multe ori viitorul și orizontul speranțelor copiilor din România depinde de cât de înlesniți sunt părinții lor.