Andrei Daniel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică: „Centenarul Marii Uniri și România de astăzi, în contextul identității românești”.

Vreau să vă spun câteva lucruri, foarte pe scurt.

În primul rând, suntem la 100 de ani de la Marea Unire – un lucru pe care îl știm cu toții –, dar, din păcate, am uitat de comunitățile românești din afara granițelor și am uitat inclusiv de niște comunități românești care au fost, la 1918, parte a României Mari. Și aici vreau să subliniez rolul românilor din sudul Basarabiei, care astăzi fac parte din regiunea Odessa, a Ucrainei, și al românilor din zona Cernăuți, din Bucovina – chiar în curând, la 28 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la unirea Bucovinei cu țara-mamă.

O situație la fel de dificilă, deși nu au fost parte din România Mare, o întâlnesc românii din Serbia.

Trebuie spus faptul că drepturile minorităților românești din Ucraina, din Serbia, dar și din alte zone ale Peninsulei Balcanice, precum Bulgaria, Grecia, Albania, Macedonia, sunt niște lucruri pe care statul român are obligația să nu le negocieze sub nicio formă.

Noi, dacă ne respectăm pe noi înșine și ținem la moștenirea părinților fondatori ai României Mari, cei care, acum 100 de ani, la Alba Iulia, au înțeles să treacă peste diferențele politice, peste diferențele de orgolii mărunte și au reușit să facă unitatea națională, dincolo de problemele care puteau apărea între anumite confesiuni religioase și dincolo de regiunile din care proveneau aceștia, suntem datori să ne coborâm atenția, cu toată puterea pe care o avem, asupra apărării drepturilor fundamentale ale comunităților românești din jurul granițelor României.

Și spun acest lucru deoarece în Ucraina există o legislație de-a dreptul împotriva minorităților naționale, care nu doar că elimină treptat învățământul în limba minorităților, ci și va interzice în spațiul public folosirea limbilor minorităților.

În Serbia unii români sunt recunoscuți drept români, iar alții recunoscuți drept vlahi și beneficiază de mai puține drepturi decât cei din prima categorie.

Și avem o serie de situații și anomalii pe care România, ca țară membră a Uniunii Europene și a NATO, nu poate să le accepte.

De aceea, ar trebui să ne aducem aminte de părinții fondatori ai României Mari, de Ion I.C. Brătianu, de Iuliu Maniu, de Vasile Goldiș, de Alexandru Vaida-Voevod, de generalii Eremia Grigorescu, Alexandru Averescu, de prelații Iuliu Hossu și Miron Cristea, dar mai ales de Regele Ferdinand și de Regina Maria, și să înțelegem că unitatea națională a tuturor românilor este o valoare fundamentală și merge mână în mână cu apărarea drepturilor legitime ale comunităților românești din afara granițelor și cu păstrarea identității românilor, indiferent unde se găsesc ei în lume și indiferent care este situația lor.

În continuare...