Andrei Daniel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi: „România, în fața președinției Consiliului Uniunii Europene”. În următoarele șase luni, în prima jumătate a anului 2019, România va deține președinția Consiliului UE, care mai este cunoscut drept Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene și reunește, pe sectoarele de activități ministeriale, pe fiecare

membru al cabinetelor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. El este, practic, un fel de Cameră superioară, cum ar veni spus, metaforic, a legislativului Uniunii Europene.

Este o misiune importantă, dar în același timp este și o misiune formală pe care o are România, fiecare țară membră UE având acest drept pentru o jumătate de an.

România va trebui să coordoneze peste 257 de dosare legislative aflate în dezbaterea Uniunii Europene și va avea, printre temele importante abordate, chestiuni precum ar fi: cadrul financiar multianual al Uniunii Europene, migrația sau Brexitul.

Totuși, trecând peste aceste aspecte, trebuie să subliniem și caracterul formal pe care îl joacă această rotație a președinției Consiliului Uniunii Europene, și nu Consiliul European, cum văd că a fost confundat în spațiul public de foarte multe persoane.

Una peste alta, cred că România ar trebui să joace această președinție cu foarte mult curaj. Am ascultat-o recent pe doamna prim-ministru aici, în plenul Parlamentului. Expunerea dumneaei mi s-a părut ușor timidă, neconvingătoare, sub aspectul principalelor linii directoare ale politicii europene pe care România dorește s-o pună în aplicare în această jumătate de an care urmează și cu note destul de corect politice.

Eu cred că România trebuie să-și asume niște puncte de vedere ferme în ceea ce înseamnă această președinție a Consiliului Uniunii Europene și să abordeze o tematică tot mai largă și o tematică capabilă să ne pună în valoare atuurile politice, geostrategice și de diplomație pe care România le poate avea în urma acestei președinții a Consiliului Uniunii Europene.

Sunt o serie de teme asupra cărora ar trebui să ne aplecăm. Și vă dau câteva exemple: integrarea statelor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană; integrarea europeană a Republicii Moldova, sora mai mică a României și parte integrantă din România Mare, care s-a unit acum 100 de ani, la 1918; problema migrației, o problemă în care românii au spus ferm, în atâtea rânduri, că nu sunt de acord cu o migrație necontrolată și cu trecerea politicilor de migrație de la nivel național la nivel supranațional, comunitar, în zona Bruxelles-ului, și multe alte chestiuni care țin de politicile Uniunii Europene în următoarea perioadă.

Sper că România va ști să se pună în valoare în această jumătate de an, cu îndrăzneală, cu demnitate și cu punerea interesului său național mai înainte de orice. Ar trebui și noi, toți, să dăm dovadă de unitate, de maturitate și să ne gândim care sunt cu adevărat obiectivele României în această președinție a Consiliului Uniunii Europene și la felul în care le putem duce la îndeplinire, precum și cum putem noi, ca națiune, să dovedim că suntem o țară membră a Uniunii Europene cu drepturi depline, iar nu un stat cu interese limitate, așa cum de multe ori, total absurd, încearcă să ne inducă ideea unii de pe la Bruxelles sau de pe la București, câteodată.