Viorel Arion

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește „La mulți ani, Hunedoara!”

La 18 octombrie 2010, se vor împlini 600 ani de când Castelul și Cetatea Hunedoarei au fost dăruite cneazului Voicu de către regele Sigismund.

Municipiul Hunedoara este atestat documentar din anul 1265. Vechimea acestei așezări, ce a luat naștere la poalele dealului Sânpetru, la confluența râurilor Cerna și Zlaști, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară.

Arheologii au descoperit atât în vatra orașului, cât și în satele din împrejurimi, de unde își trage seva, urme de locuire datând din epoca pietrei.

În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea de „tip Hunedoara”, precum și monede romane de „tip republican” sau „imperial”, cuprinzând o perioadă de timp îndelungată.

În anul 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, dăruiește și înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciș, fiul lui Șerb.

Din acest moment, Cetatea Hunedoara cunoaște o nouă etapă a dezvoltării sale. În timpul Corvinilor, Hunedoara devine târg al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă.

Avantajul economic din această epocă al domeniului și orașului Hunedoara se va menține și în secolele următoare. Orașul va ajunge în secolul al XVII-lea la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiți de dări față de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matia Corvinul, care în 1480 îi scutește pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează și în secolele următoare.

După cel de Al Doilea Război Mondial, conform concepției vremii, industria hunedoreană a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În preajma revoluției din 1989, în Hunedoara se produceau peste 3 milioane tone de oțel, peste 2 milioane tone cocs metalurgic, încălțăminte, tricotaje. Populația orașului a ajuns la aproape 90 de mii de locuitori.

Zilele acestea se vor împlini 600 ani de la actul de donație al regelui Sigismund în favoarea cneazului Voicu.

Fiul cneazului Voicu, Iancu de Hunedoara, a fost cel care i-a oprit pe turci, la Belgrad, din avântul lor spre Europa, prin statele balcanice, după cucerirea Constantinopolului în 1456.

Este prea puțin cunoscut faptul că, printr-o decizie a Vaticanului, și azi mai bat clopotele în bisericile catolice, la miez de zi, în cinstea acelei victorii. Dacă stavila pusă de Iancu de Hunedoara la Belgrad, împreună cu o mică oaste condusă de marele teolog creștin al timpului, călugărul Ioan de Capestrano, ar fi fost spartă, otomanii „ar fi dat cailor ovăz din pristolul de la Roma”, cum avea să spună, mult mai târziu, Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-a.

Strategii militari nici astăzi nu pot explica adevăratele motive pentru care o armată de cinci ori mai mare, cea a turcilor, a fost literalmente zdrobită de cele două oști ale lui Iancu de Hunedoara și ale prietenului său cel mai bun, călugărul Ioan de Capestrano.