Stelian Ghiță-Eftemie

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Sănătatea noastră cea de toate zilele.”

În urmă cu trei ani și jumătate intram în bătălia electorală, având printre argumentele în favoarea acestei decizii și pe acela al stării deplorabile în care se află sistemul de sănătate din România, sistem în care lucrez de aproximativ 40 de ani.

M-am prezentat în fața alegătorilor mei, evidențiindu-le lucrurile grave care se petrec în starea de sănătate a populației și în sistemul de sănătate românesc, spunându-le că voi sprijini, dacă mă voi afla printre parlamentarii puterii, un guvern care își propune să acorde prioritate sănătății. Eu m-am aflat printre parlamentarii puterii, iar guvernele instalate după alegerile din 2008 și-au fixat ca prioritate schimbarea fundamentală a sistemului de sănătate din România, deci ca o consecință firească a venit și sprijinul meu pentru această guvernare.

Care este rezultatul? Unul dezamăgitor:

- populația României este la fel de bolnavă, dacă nu chiar

- și mai mult;

- mortalitatea generală, la fel de crescută;

- mortalitatea infantilă, dublă față de cea din Europa

- Occidentală;

- speranța de viață a românilor, printre cele mai scăzute

- din Europa;

- tendința de îmbătrânire a populației continuă;

- sistemul de sănătate rămâne la fel de subfinanțat și la

- fel de risipitor de resurse;

- programele de sănătate, la fel de neargumentat

- selecționate;

– asistența cu medicamente a populației, guvernată de legi care în niciun caz nu sunt în avantajul populației;

– medicina de familie, împovărată de birocrație;

– medicina de urgență, neaccesibilă populației din cele mai îndepărtate cătune ale României;

– majoritatea spitalelor din România se găsesc într-un stadiu avansat de degradare, dotate cu aparatură depășită fizic și moral, cu resursă umană insuficientă numeric și insuficient calificată, cu un management încorsetat de legislația actuală și care nu poate lua decizii conforme cu nevoile reale ale comunității și ale instituției;

– exodul de neoprit al forței de muncă calificate din sănătate;

– un sistem de asigurare de sănătate incapabil să asigure resursele financiare necesare și un management defectuos;

– au fost desființate nenumărate spitale considerate ineficace și ineficiente, acțiune compromisă de lipsa de pregătire a ei, prin nedezvoltarea asistenței medicale de urgență și către punctele cele mai îndepărtate ale țării;

– s-a realizat descentralizarea managementului spitalelor, fără o prealabilă pregătire, astfel încât acțiunea nu poate fi considerată un succes în totalitate.

Chiar dacă guvernarea pe care am sprijinit-o s-a desfășurat într-un context economic de criză majoră, dezastrul din sistemul sanitar nu ar fi trebuit totuși să se perpetueze, iar în unele locuri chiar să se adâncească. Guvernul actual, condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, și-a făcut publică intenția de a reforma sistemul sanitar din România până la sfârșitul mandatului.