Adrian Moisoiu

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Éva Mária Barki este o persoană indezirabilă pe teritoriul României.”

La 23 februarie 2008, Éva Mária Barki, cunoscut cetățean austriac de origine maghiară, a trimis o scrisoare către toți iredentiștii din Bazinul Carpatic și în mod special pentru cei din municipiul Sfântu Gheorghe, pe care bilunarul de limbă maghiară „Európai Idő” (Timpul Europei) a publicat-o în nr. 7 din 29 martie — 11 aprilie 2008.

Deoarece și prin această scrisoare Éva Mária Barki îndeamnă și sfătuiește cum se poate realiza separarea teritorială, prezenta declarație politică reprezintă un răspuns care trebuia dat. Prezint alternativ citate din scrisoare, comentate sumar.

„Maghiarimea din Bazinul Carpaților nu este o minoritate, ci un popor alcătuitor de stat, cu o istorie comună, cultură comună, tradiții comune. Pot fi numite minoritate națională doar acele naționalități care, în anumite condiții istorice, au trăit minoritar, ca de pildă, în Transilvania, ceangăii ori germanii.”

Dacă căutăm în diverse surse istorice, reiese clar falsitatea acestei aserțiuni, tot timpul maghiarii din Transilvania fiind în minoritate față de românii autohtoni. Chiar și din statisticile oficiale ungurești, în anul 1910 populația Transilvaniei după naționalități era: români 2.821.720 (53,8%), unguri 1.498.849 (28,7%), germani 536.311 (10,2%), evrei 182.897 (3,5%).

„Baza autodeterminării este voința poporului. Prin urmare, afirmarea voinței poporului este o condiție pe care nu o putem ignora. Pentru afirmarea acesteia este nevoie de un vot popular sau de strângerea de semnături. O asemenea colectare de semnături ar trebui organizată și în întregul bazin al Carpaților. Prin intermediul ei s-ar putea exercita, pe de o parte, o presiune asupra guvernelor maghiar și român... Reprezentanții poporului maghiar ar putea promova această cauză a autoguvernării în fața Comisiei pentru Drepturile Omului (Human Rights Committee) de la Geneva. Sugerarea unei astfel de preocupări Adunării Generale a ONU ori solicitarea Tribunalului Internațional de la Haga ar fi de competența guvernului ungar.”

Reiese rolul și scopul referendumului declanșat de către UDMR și CNS (Consiliul Național Secuiesc) în perioada decembrie 2006 până în prezent: „Popularizarea intenției, spulberarea îndoielilor; lobby; căutarea unor aliați (în cazul Tirolului de Sud, primul sprijin a venit din partea Afganistanului); sesizarea tuturor forurilor internaționale și a ministerelor de externe și din țările mici.”

Declarații de genul: „Nu vrem să punem sub semnul întrebării actualele granițe”, „Vrem să rezolvăm pe teritoriul României problema autonomiei” nu numai că sunt contraproductive, dar acestea strangulează orice soluție.

Sunt indicații precise privind „strategia” ce trebuie urmată. Se poate recunoaște ușor politica pașilor mărunți, practicată de UDMR.