Florin Cristian Tătaru

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Nevoia de coerență în legislația muncii și în aplicarea acesteia”.

Confruntați din ce în ce mai mult cu dificultăți bugetare și aflați în situația de a înăspri disciplina fiscală, instituțiile statului trebuie să ia în calcul o mai mare coerență a prevederilor legale în ceea ce privește raporturile de muncă, dar și beneficiile acestora în piața internă. Legislația muncii și a securității și sănătății în muncă este un instrument al statului de drept menit să asigure funcționarea pieței, protecția celor ce muncesc și stabilitatea bugetară. Aceste instrumente nu pot fi lăsate la întâmplare, ci trebuie verificate permanent. Nu în ultimul rând, fiscalitatea nu trebuie uitată, raportată la aceste condiționalități ale pieței muncii, pentru că este unul dintre cele mai importante instrumente ale statului pentru dezvoltare economică.

În ceea ce privește Codul muncii, funcționarea acestuia, de la ultima modificare, s-a îmbunătățit. Însă anumite aspecte trebuie în continuare perfecționate. Numărul de contracte de muncă a crescut în 2012, confirmând o tendință pozitivă din 2011, însă pericolul atingerii unei limite nedorite există. Vreau să aduc în discuție faptul că trebuie să corectăm anumite deficiențe ale sistemului până nu ajungem într-un blocaj total.

Astfel, prima deficiență constatată și care are impact asupra bugetului, dar și asupra funcționării pieței muncii, sunt prevederile legale aferente sancționării muncii fără forme legale. Considerăm că amenzile pentru acest fenomen sunt prea mari, iar încasările la buget sunt prea mici, în procente sub 10%. Ori scădem cuantumul amenzilor pentru a încasa mai mult în cazul neconformităților (ceea ce nu înseamnă că îndemnăm la acest comportament din partea agenților economici), ori găsim modalitatea de a-i obliga la plata acestora. Majoritatea acestor amenzi se transformă în debit și, până când acestea se încasează, durează foarte mult sau nu se încasează deloc, prin intrarea de către debitor în insolvență și prin crearea unei alte entități economice, ceea ce duce la eludarea încasărilor și astfel un instrument de control devine puțin eficient.

Inspecția muncii trebuie să aibă la dispoziție instrumente mai flexibile și mai ușor de gestionat, în condițiile în care există practica contestării în instanță a amenzilor și aceasta amenință atât eficacitatea sistemului, cât și încasările, generând costuri suplimentare pentru stat. Pentru a face eficient sistemul, este posibil ca sancțiunea să fie aplicată de instanțele de judecată, cum este modelul în alte state europene, sau putem avea în vedere modelul aplicat pentru Garda Financiară până la restructurarea acesteia, care ar aduce la buget sume considerabile. Ar fi de analizat dacă acest sistem flexibil de sancțiune poate fi aplicat și în Inspecția Muncii. Cert este că acest instrument al sancționării neconformităților pe piața muncii trebuie să fie îmbunătățit