Cosmin Necula

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Schimbarea”.

Parcă am fi blestemați ca mereu să ne întoarcem de unde am plecat. Ne uităm la politicianul român al ultimului deceniu: continuă să profereze aceleași injurii, continuă să atenteze la morala românească, calcă în picioare bunul-simț. Nu are un discurs european, nu se gândește la strategii transnaționale, înjură și urlă de la tribună, pentru că-i place să se audă vorbind, sau poate că are un singur talent, să înșire vorbele într-un melanj ce sună patriotic și naționalist. Nu contează că urlă desprins de contextul internațional și nu înțelege cine este cu adevărat. I se pare că se arată bărbat și apoi, plin de spume, se uită sașiu în public și întreabă: „V-a plăcut? Sunt bun!” O singură voce feminină îl susține din public, ca un ecou din ce în ce mai slab. Oamenii se întorc scârbiți spre casă și se gândesc: oare când se termină acest circ, oare când vom fi mândri de cine ne reprezintă? Sătui de perorațiile pseudoeconomice, scârbiți de soluțiile sale găsite acum, în pripă, după zece ani de lipsă de idei și conflict permanent din care se hrănește, oamenii refuză tot ce are o conotație politică, demonizează fiecare instituție care într-un stat european reprezintă democrația. Dar omul politic al ultimilor zece ani nu este singur, are susținători, are adepți, are ucenici, gata să se sacrifice pe altarul său, discreditând tot ce este bun, fiecare încercare de corectare a greșelilor, fiecare dorință a acestui neam de a se rupe de trecut. Deși nu au găsit niciodată soluții corecte, acum sunt profund impresionați de soarta pensionarilor, deși nu au făcut infrastructura, acum au găsit soluții salvatoare. Propagandiștii acestui om înfierează cu mânie proletară instituțiile publice, oamenii ce au afaceri, pe toți cei care își doresc o altă Românie. În viziunea lor sunt un vinovat că îmi doresc o Românie a bunului-simț, că îmi doresc o altă generație de lideri, cu un alt discurs, un discurs egal cu cel al politicienilor europeni. Vinovat că nu îmi mai doresc să văd lideri capabili să vândă speranțele oamenilor doar de dragul interesului lor personal, că vreau o țară în care în fiecare loc în care ne găsim să fim respectați, că nu mai suntem considerați demoni doar pentru că avem credințe antagonice.

Dar, din păcate, omul politic ai ultimilor zece ani este prezent în prea multe locuri, în prea multe orașe și prea multe comune. Lideri care își înjură adversarii ideologici doar pentru că nu sunt de acord cu ei, lideri care inventează marote cu care se luptă și pozează în salvatori de localități. Oameni care se subordonează și manipulează propagandiști plătiți din bani publici, pregătiți să te înjure indiferent ca ești bătrân sau femeie. Amenințările omului politic al ultimilor zece ani sunt furibunde, sunt dezlănțuite cu disperarea pe care o simte. O simte pentru că România se schimbă, nu va mai fi a nimănui. Nu va mai fi țara lui X, orașul lui Y, comuna lui Z. Greu, cu sânge și cu mult chin, acest sistem va dispărea și datoria noastră, a celor ce votăm, este să ne uităm ce ne spune adversarul, cine spune adevărul, cine are soluții, cine este corect, și nu să-l votăm pe cel care înjură mai mult, mai eficient și mai organizat sau care lup se deghizează cel mai bine în blană de oaie și stă cu un zâmbet milog, cu mâna întinsă, spre votul nostru.