Mihai Dumitriu

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: „Educația este strivită de imixtiunea politicului”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Deși partidele diferă mai mult sau mai puțin doctrinar și programatic, odată ajunse la putere se comportă identic, tratând învățământul ca pe o cenușăreasă sau ca pe a cincea roată la căruță.

Ministeriabilii noștri parcă ar trăi un timp al întemeietorilor, crezând că istoria începe și se termină cu ei, demolând opera predecesorilor, iar în paralel iau diverse decizii și propun diferite experimente care ne mențin într-un veșnic interimat, și care lasă în urmă un serios tribut de imagine.

Niciunul nu s-a încumetat să curețe „grajdurile lui Augias”, restaurând normalitatea în învățământ.

Din păcate, la un an de la aderarea României în Uniunea Europeană, învățământul românesc se confruntă cu vechi și serioase probleme, cum ar fi: subfinanțarea cronică, centralizarea excesivă, imixtiunea puternică a politicului, deficitul major de management, deficit manifestat în principal sub forma lipsei de responsabilitate.

Reconstrucția sistemului de învățământ este departe de a crea eficiență, atât timp cât educația este domeniu prioritar numai în disputele politice dintre Președinție, Guvern și partidele politice.

Traian Băsescu, după trei ani de mandat la Cotroceni, și după eșecul înregistrat la referendumul pentru votul uninominal în două tururi prin care a dorit să arate adversarilor săi politici, parlamentarilor și guvernanților, că tot ceea ce vrea Domnia Sa vrea și poporul, și-a adus aminte că educația este o problemă de interes național.

Unghiuțele miniștrilor și secretarilor de stat ai Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, după 2004, nominalizați de președintele Traian Băsescu, de ce nu au scrijelit o strategie a învățământului românesc pentru cel puțin 10 ani, o strategie pentru învățământ care să revoluționeze structura, programele, manualele, profesionalizările și care să-l facă compatibil cu cerințele societății capitaliste din România de azi și cu solicitările pe piața muncii din țările Uniunii Europene?!

O astfel de strategie a învățământului pe termen mediu și lung a fost propusă de ministrul Ecaterina Andronescu în anii 2002 – 2004, la care partidele de atunci din opoziție nu au subscris.

După acapararea puterii de către cei din Alianța D.A., conducerea Ministerului Educației, guvernanții portocalii, președintele Traian Băsescu aduc critici școlii, apelând de mai multe ori la datele evaluării calității învățământului românesc, realizate de o fundație britanică, evaluare privind însușirea scrisului și cititului de către elevi.

În urma acestei evaluări, România se situează printre ultimele locuri în Europa.

Din nefericire, această evaluare, coordonată de anumite persoane cu funcții de răspundere din Ministerul Educației, a fost orientată spre acele unități școlare care nu asigurau condiții materiale și umane corespunzătoare desfășurării unui învățământ normal, de calitate.