Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 septembrie 2010
Declarații politice · respins
Constantin Severus Militaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se numește: „Violența la volan”.
## Stimați colegi,
În ultimul timp auzim din ce în ce mai des de înjurături, vedem gesturi obscene, certuri, scandaluri și chiar bătăi ale șoferilor aflați în trafic, iar agresivitatea acestora față de cei din jur nu mai are limite.
Fie că vorbim de violența verbală sau fizică, în ultima vreme ea se manifestă din ce în ce mai intens, chiar dacă Brigada Poliției Rutiere îi pedepsește pe aceștia cu amenzi și puncte-penalizare, numărul cazurilor este îngrijorător.
Agenții care se confruntă cu aceste cazuri au cerut înăsprirea legislației, iar în iunie anul acesta a intrat în vigoare noul Cod rutier, dar cred, stimați colegi, că Poliția trebuie să se implice mai mult în combaterea violenței în trafic.
Există din ce în ce mai mulți așa-ziși „șmecheri ai șoselelor”, iar prezența agenților în zonele cele mai aglomerate și amenzile aplicate trebuie să reducă numărul cazurilor.
Este foarte adevărat că una dintre principalele trăsături caracteristice ale traficului rutier din România este violența, pentru că aglomerația, lipsa locurilor de parcare, starea drumurilor, neajunsurile fac din șoferul calm un om violent.
La nivelul Capitalei s-au montat de către Administrația Străzilor separatoare, dar șoferii nervoși le ignoră, iar agenții de circulație sunt neputincioși, deoarece ei sunt cei agresați verbal sau fizic, în majoritatea cazurilor. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.