Doina Micșunica Drețcanu

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Dați o șansă egalității de șanse!”.

Uniunea Interpalamentară (UIP) și Direcția O.N.U. pentru promovarea femeilor (UNDAW) au organizat în luna octombrie 2007, la Centrul Internațional de Conferințe din Geneva, seminarul cu tema „Rolul parlamentelor în implementarea Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor”. Întâlnirea a oferit posibilitatea participanților de a prezenta cadrul legislativ privind combaterea discriminării femeii, prin aplicarea de măsuri temporare speciale, colaborarea parlamentelor cu societatea civilă, modalități de implicare eficientă în mecanismele de raportare ale Convenției.

La seminar au participat parlamentari de pe toate continentele. O atenție specială a fost acordată protocolului facultativ al Convenției, iar parlamentarii ale căror state nu au ratificat-o au primit recomandarea să grăbească procesul de ratificare.

În cadrul celui de-al 5-lea seminar organizat pe această temă, punctul central al discuțiilor l-a constituit art. 4 al Convenției — măsurile temporare speciale, necesare în domeniul egalității de șanse.

Temele generale de dezbateri și discuții s-au referit la ratificarea Convenției, la implementarea și controlul ei de către parlamentele statelor membre UIP, implementarea și controlul implementării Convenției de către parlamente, precum și la măsurile temporare speciale, pe care nu mai este nevoie să le detaliez.

Am subliniat, în cadrul acestui seminar, progresele făcute de România în acest domeniu: adoptarea legislației corespunzătoare și implementarea acquis-ului comunitar în materie.

În privința modernizării cadrului legislativ, am subliniat înființarea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse în anul 2005, amendarea Legii nr. 202 privind egalitatea de șanse din Camera Deputaților, amendare care a adus modificări importante în structura instituțională, dar și în atribuțiile acestuia. De asemenea, am subliniat creșterea rolului comisiei, monitorizarea activității A.N.E.S., prin organizarea audierilor semestriale pentru evaluarea progreselor și identificarea deficiențelor din activitatea Agenției.

De asemenea, am lăudat faptul că există Strategia națională pentru egalitate de șanse pentru perioada 2006— 2009, menționând în același timp necesitatea îmbunătățirii reprezentării femeilor în structurile parlamentare și guvernamentale, având în vedere faptul că în actualul Guvern, la nivelul miniștrilor, femeile nu au reprezentare. Iată, deci, am subliniat o discriminare pozitivă.

În același timp, am identificat, și nu m-am sfiit să le menționez, unele domenii de îngrijorare, printre care: slaba cunoaștere a legislației nediscriminatorii, nu numai de către populație, ci și de către factorii de decizie; formalismul documentelor strategice; absența proiectelor și programelor pentru femeile din mediul rural; ineficiența măsurilor de prevenire și combatere a violenței în familie (puține centre de asistență pentru victime, personal calificat); statistica insuficient dezvoltată și utilizată în raportarea oficială, neimplicarea factorilor de decizie guvernamentali în susținerea activității de promovare a drepturilor femeii; deficiențe în sistemul sanitar; servicii medicale insuficiente și inaccesibile pentru un procent important de femei, mai ales pentru cele din mediul rural; slaba participare a femeilor la decizia politică (10,8% în rândul parlamentarelor, și între 6,5 și 24,5% femei în administrația publică locală).