Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2015
other
Ioan Moldovan
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică este adresată celui care a fost marele om de cultură Constantin Brâncuși.
Constantin Brâncuși, „părintele sculpturii moderne”, cum a fost denumit prima dată de America, s-a născut pe 19 februarie 1876 în Hobița – România. Este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua nașterii sale este sărbătorită în toată lumea și înscrisă în Calendarul cultural universal. Constantin Brâncuși ne-a dus în universalitatea lumii, făcând din națiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră, pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuși, să declarăm ziua lui de naștere sărbătoare națională.
Sunt de părere că ar fi o reparație morală, dar și istorică față de refuzul și umilirea lui Brâncuși de către statul român, atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru.
Nu cu mult timp în urmă, am depus o inițiativă legislativă care onorează spiritul nostru național și, în același timp, arată dragostea și recunoștința noastră față de valoarea națională și universală a sculptorului român Constantin Brâncuși, conferindu-i totodată dreptul pe care l-au contestat reprezentanții Academiei Populare Române în anul 1951, când opera lui a fost considerată indezirabilă pentru România și forul academic.
În colaborare cu poetul Laurian Stănchescu, am depus această inițiativă legislativă, fără impact bugetar, care vine să sărbătorească, pe data de 19 februarie, ziua marelui sculptor român Constantin Brâncuși.
Stimați colegi, nu am să închei înainte de a-l cita pe Kant:
- „Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat!” Vă mulțumesc.
Deputat Ioan Moldovan de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.