Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2018
other
Vlad Emanuel Duruș
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se referă la deversările miniere și lipsa de reacție a autorităților, dar am adus cu mine și niște poze, pentru a ilustra mai bine despre ce vorbesc și pentru a le arăta colegilor ce se întâmplă în județul Maramureș de câteva ori pe an.
Stimați colegi,
Aceasta este o temă deosebit de importantă și actuală, cu impact nu doar la nivel local, regional, ci chiar național. Mă refer la închiderea, ecologizarea și securizarea perimetrelor miniere. Am făcut numeroase interpelări pe temă la ministerul de resort, fără a primi răspunsuri satisfăcătoare. La nivelul României sunt peste 560 de perimetre care au fost închise după hotărârea de Guvern din 2007, iar o bună parte dintre acestea se află în județul Maramureș.
Maramureșul este afectat sistematic de accidente de mediu din cauza perimetrelor miniere nesecurizate, a haldelor de steril sau a flotațiilor lăsate neecologizate. Vă amintesc incidentul de acum câteva luni de la iazul companiei Remin din localitatea Bozânta, unde mii de metri cubi de apă s-au scurs din iaz după fisurarea unei pompe inverse – era singura pompă funcțională. Apoi poluările succesive din toamnă și iarnă cu ape de mină din galeriile miniere din jurul Băii Mari deversate în râul Săsar. Orice specialist ne spune că apele de mină încărcate cu metale grele au efecte asupra faunei de pe cursurile de apă și a solului.
Azi vorbim de un nou accident, de această dată la Băiuț, o zonă extraordinară din punctul de vedere al frumuseților naturale. Printr-un debușeu, apa de pe galeria principală
a minei Brainer s-a scurs pe ulițele comunei și a ajuns în râul Lăpuș. Aveți aici câteva imagini pe care le-am adus ca să vedeți, stimați colegi, cum arată aceste deversări miniere ce au loc la intervale regulate de timp. ( _Arată imaginile.)_
Unda de poluare a ajuns, cum spuneam, în râul Lăpuș, străbătând Cheile Lăpușului, unul dintre cele mai impresionante defilee din România. Poluarea a avut efect imediat asupra faunei acvatice, înregistrându-se moartea a numeroși pești, mai exact specialiștii au calculat că aproximativ trei tone de pești au murit. Trei tone și un întreg ecosistem afectat, stimați colegi!
Incidentul este unul deosebit de grav și trebuie privit cu multă responsabilitate. Fac apel la Guvern să trateze cu seriozitate situația perimetrelor miniere nesecurizate. Sunt bombe ecologice care pot exploda în fiecare moment. A venit vremea să acționăm. Cerem o anchetă serioasă în cazul accidentului de la Băiuț, care să răspundă punctual la întrebările legate de modul în care s-a făcut închiderea minelor din zonă, cine a făcut recepția lucrărilor, sumele cheltuite și cât din planul de închidere s-a respectat. Amenda de 75.000 de lei aplicată de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș este fără efect. Compania Remin se află în procedură de insolvență, iar amenda intră în rândul creanțelor chirografare negarantate. Această amendă nu va fi plătită niciodată.