Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2016
other
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică vizează importanța familiei în societatea românească.
În această perioadă se derulează o campanie de strângere de semnături inițiată de un grup de organizații neguvernamentale și societăți care doresc să propună Parlamentului României schimbarea art. 48 din Constituție, cu privire la definirea familiei, prin varianta simplă, normală și firească: familia reprezintă uniunea liberă dintre un bărbat și o femeie.
La prima vedere, este o modificare absolut de bun-simț și absolut banală, dar această modificare este deosebit de importantă în actualul context politic și ideologic din lume. Este – îmi permit să spun – chiar fundamentală pentru ceea ce înseamnă viitorul României și păstrarea valorilor în spiritul cărora această națiune s-a dezvoltat, a trăit și și-a construit cultura de-a lungul secolelor.
Familia, în primul rând, este o instituție teologică, biologică și socială a lumii creștine. Familia creștină pe care o cunoaștem noi este întemeiată de un bărbat și o femeie și este axată pe o serie de valori comune, în baza cărora sunt educați și crescuți copiii, spre a crea o societate sănătoasă, o societate capabilă să se dezvolte și să se perpetueze cu adevărat.
Dar, din păcate, în secolul al XX-lea, pornind după al Doilea Război Mondial, odată cu expansiunea ideilor deconstructiviste ale Școlii marxiste de la Frankfurt, treptat, treptat, au început să se impună o serie de idei care țin mai curând de relativizarea valorilor și de dărâmarea a ceea ce cunoaștem noi drept familie creștină.
Atacul la familia normală, formată de un bărbat și o femeie, este una dintre prioritățile ideologiei genurilor, o ideologie care încearcă să reconstruiască, într-o cheie postmodernă, lupta de clasă pe care o cunoaștem cu toții din ideologia marxistă a secolului al XIX-lea. Dar acum această luptă de clasă este trecută într-o cu totul și cu totul altă paradigmă, între minoritățile sexuale și majoritate, ori, culmea, chiar între femei și bărbați. Se creează false adversități, se creează false identități, totul pentru a demantela structura clasică a societății, a desființa familia, ca instituție fundamentală a vieții, și a relativiza ceea ce înseamnă conceptul creștin de definire a societății omenești.
Din păcate, această ideologie vine să etatizeze viața privată și să desacralizeze importanța familiei și principalii piloni pe care s-a construit lumea, așa cum o cunoaștem până astăzi. Se încearcă crearea unei noi lumi, dintr-o supă anarhică care să stea undeva pe ruinele lumii în care trăim cu toții astăzi.
Dar de ce este important să definim în România de astăzi această familie drept uniunea dintre un bărbat și o femeie? Foarte simplu. În primul rând, pentru că este unica formă prin care specia omenească se poate perpetua și poate avea continuitate. Apoi, avem o mare criză demografică în România, o criză demografică la nivel european, la o scară, îmi permit să spun, mult mai mare decât cea pe care noi, românii, o traversăm astăzi.