Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Virgil Guran
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Declarația politică: „Despre acciza la carburanți”.
Anul trecut, prin octombrie, ministrul transporturilor – care era liberal – a venit și ne-a prezentat un proiect pentru dezvoltarea autostrăzilor în România, un proiect care eu spun că era viabil, logic, inspirat din ce se întâmplă în țările europene, care și-au rezolvat această problemă, și una dintre sursele de finanțare o reprezenta această acciză la carburanți.
Ne-a convins, după care am avut o întâlnire în grupurile reunite ale celor care eram la putere. Ne-a prezentat prim-ministrul Ponta acest proiect, cum se dezvoltă autostrăzile, coridoare, cu etape, cu date de începere, cu date de finalizare, un proiect bun, un proiect extraordinar pentru România.
Am votat bugetul, am votat și acest lucru, acciza la carburanți, și, stupoare, constatăm acum că această acciză, care se pare că se va colecta din 1 aprilie pentru carburanți, nu mai intră la autostradă. Ar intra – nu știu – să acopere anumite deficite bugetare.
Mă întreb un lucru: când vom reuși, în România, să ne ținem de cuvânt? Să nu mă înțelegeți greșit. Acest lucru se întâmplă de 25 de ani. N-am văzut până acum un guvern care să se țină de cuvânt dintr-un capăt în altul, pentru că n-am văzut până acum un guvern care să aibă realizări extraordinare și care să ducă țara pe o cale normală, care să nască progres.
Ce înseamnă o autostradă? Nici nu e nevoie să spun prea multe. Înseamnă, în afară de locuri de muncă, un trafic normal, atragerea unui trafic european, înseamnă accidente mai puține, morți mai puțini, consum mai mic de carburanți, timp mai puțin folosit în trafic, iar acei oameni pot să-și folosească timpul pentru interese personale, pentru altceva, pentru a dezvolta un business. Deci o autostradă este ceva extraordinar. Ce înseamnă o autostradă pe Valea Prahovei, de care se povestește de nu știu câți ani și despre care le-am povestit alegătorilor noștri că o pornim – și am pornit-o de vreo patru ori până acum – și tot n-o pornim, înseamnă, de fapt, turism, înseamnă, de fapt, dezvoltare, pentru că oamenii de afaceri de acolo nu ne cer minuni. Ne-au spus: faceți autostrada și în momentul ăla o să vină mai mulți turiști.
Revin la această acciză și vă spun că, dacă atunci am fost de acord, după principiul „Dați un leu pentru Ateneu!”, pentru că altfel nu aveam ateneu în România, în momentul de față, eu, ca parlamentar, nu mai sunt de acord cu acest lucru, pentru că am fost mințiți din nou și pentru că banii merg în altă parte, iar cei care trebuiau să stabilească acest lucru nu se țin de cuvânt.
Sper să reușim să avem vreodată în România un guvern care se ține de cuvânt și sper ca lucrurile să se așeze de așa natură încât ceea ce ne propunem să și realizăm.
Vă mulțumesc.
Deputat de Prahova, Guran Virgil.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .