Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2013
Informare · informare
Virgil Guran
Informare privind o modificare în conducerea Grupului parlamentar al PDL
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică este „Despre evaziunea fiscală”.
Zilele trecute, am participat la o activitate împreună cu o parte din patronatele din România și una dintre problemele ridicate de aceste organisme a fost cea a evaziunii fiscale, evaziune care nu permite celor care lucrează corect să se dezvolte, și după această întâlnire am încercat o mică documentare în teren.
Știm din statistici că TVA-ul se recuperează în proporție de 60%, se colectează în proporție de 60% față de ceea ce ar trebui să se adune la bugetul național. Dacă stăm și analizăm, dacă stăm și ne întrebăm ce se întâmplă, cred că putem să găsim atât soluția de a evita această evaziune, cât și făptuitorii. Și vă dau un exemplu: în domeniul agroalimentar, foarte mulți cetățeni străini, care poate în țările din care vin sunt oameni cu venituri foarte mici, vin și-și fac firme în țară la noi, importă anumite produse, nimeni nu le împiedică acest sistem prin care ei fac foarte mulți bani, fac acei bani, dispar, iar firmele respective rămân pentru cei care analizează, pentru cei care verifică.
Sigur, evaziunea este căutată de multe ori la noi, la cei de la tarabe, la cei care au mici magazine, dar de fapt evaziunea se face cu tirul, cu vaporul, prin sprijinul celor care închid de multe ori ochii în vamă.
Am văzut cum producători români, cum mici sau mari comercianți români dau faliment pentru că trebuie să aplice un TVA, trebuie să aplice un impozit pe profit sau pe venit, pe când alții din start pleacă cu acel avantaj de 30% conferit de 24% TVA și aproximativ 6%, acea cotă transpusă de 16% din impozitul pe profit sau pe venit. Cum poți să te lupți cu ei, cum poți să dezvolți o economie normală în România atâta timp cât în special firme formate din cetățeni străini continuă acest lucru de 20 și ceva de ani? Pentru ei reprezintă un paradis. Cred că pentru ei este un vis să vină în România și să încerce să se îmbogățească în acest fel, pleacă cu banii din țară, iar firmele serioase, firmele care încearcă să se ridice rămân păgubite, rămân fără posibilitatea de dezvoltare. Cred că aici toate organismele care au atribuțiuni în acest sens trebuie să înceapă mult mai serios să verifice acest lucru și poate chiar noi, parlamentarii, să găsim un sistem legislativ, un sistem de plată a TVA-ului în mod special, prin care să stopăm aceste firme care aduc mari prejudicii economice României. Este o problemă foarte serioasă care de multe ori este tratată superficial, dar care taie din venituri foarte, foarte mult. Și de multe ori, în loc să aducem TVA-ul la produse agroalimentare, gen chiar și pâinea, că se discută acest lucru zilele acestea, să-l aducem la cotele normale din Uniunea Europeană, stăm și ne gândim că nu avem posibilitatea să realizăm acest lucru, dar, de fapt, nu facem ordine cu acești mari evazioniști.
Cred că este momentul să realizăm acest lucru.
Mulțumesc.