Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2017
Declarații politice · respins
Cristina Ionela Iurișniți
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică este următoarea: „Moțiunea de cenzură PSD contra PSD – un teatru absurd al unui război intern pentru putere”.
În România ultimelor luni asistăm la atacuri succesive ale statului de drept, lupte pentru putere, în interesul evident de a modifica Legea codurilor penale cu dedicație, de a dezincrimina abuzul în serviciul public sau elimina articolul din Codul penal privind conflictul de interese, abuz sesizat de USR la o Curte Constituțională politizată excesiv!
Dragnea, condamnat penal definitiv și cercetat penal, precum și Grindeanu, semnatar al OUG nr. 13/2017, sunt exponenți ai aceleiași clase politice iresponsabile, capabilă, după cum vedem în aceste zile, să ducă țara în criză politică la nivel guvernamental, pentru interese pur personale din sfera penală.
Miza reală a evenimentelor recente în guvernare trebuie înțeleasă în cheia oferită de acțiunea moțiunii de cenzură – unicat în lumea civilizată a politicii europene, aceea de a-și canibaliza propriul Guvern.
Încercările nereușite de a submina demersurile anticorupție i-au dus la exasperare și la acțiuni desprinse parcă din romanele lui Kafka pe cei doi președinți cu probleme penale de la PSD și ALDE.
Care este lovitura de teatru evidentă? În această piesă demnă de Eugen Ionesco sau Beckett, Liviu Dragnea pedepsește Guvernul Grindeanu pentru eșecul planului de subminare a justiției, însă, stimați colegi parlamentari, trebuie reamintit faptul că Sorin Grindeanu a fost învestit în funcția de premier de Parlamentul României, nu de PSD, iar regula democratică este că cel care te-a numit este și cel care te revocă din funcție!
Cine sunt beneficiarii acestei lovituri de teatru numită formal „moțiune de cenzură?” Cei care au inițiat-o, în folos personal, pentru a scăpa de acuzațiile din justiție!
Cine sunt perdanții? Cetățenii României, spectatori fără voia lor la acest teatru absurd, în ecuația căruia interesul general, bunul-simț, respectarea legilor și transparența sunt eludate!
În schimb, vedem tot arsenalul teatral: jocuri de culise cu UDMR, cărora li se promit funcții în schimbul susținerii
moțiunii, legi care să treacă în interesul lor etnic, fumigene politice aruncate în spațiul public pentru a distrage atenția și a acuza fără probe, printr-un discurs dublu, fără argumente, amenințarea nestatutară a membrilor PSD de a fi excluși din partid, demisii ministeriale semnate în alb la data numirii în funcție, iar apoi cei 16 miniștri, care sunt și parlamentari, votează pentru propria demitere!
Cine va plăti costurile acestui teatru absurd? Tot cetățenii vor fi cei care vor plăti biletul, nesolicitat de altfel, la acest spectacol al absurdului politic.
Războiul din PSD ne costă 30 de miliarde de lei. USR este alături de milioanele de cetățeni onești, plătitori de taxe și impozite, care își doresc școli, spitale și autostrăzi, nu politicianism, jocuri de culise și manipulări.