Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
other · respins
Daniel Stamate Budurescu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică se intitulează „Mostre din minciunile Guvernului Boc” și începe în felul următor:
Domnule prim-ministru,
1. În replica pe care ați dat-o la dezbaterea moțiunii de cenzură, marți 15 iunie 2010, ați afirmat, continuând aceeași propagandă mincinoasă și fără nicio legătură cu subiectul moțiunii, că opoziția se împotrivește eliminării pensiilor speciale. De fapt, această placă a pensiilor nesimțite a început să fie pusă încă de la începutul lui 2009, dar nu ați avut niciun moment intenția să le desființați. V-ați plâns că în octombrie 2009 opoziția a demis Guvernul Boc tocmai ca să împiedice adoptarea măsurii, dar nu ați mai amintit nimic de eliminarea pensiilor speciale de la instalarea Guvernului Boc IV și până acum, în iunie, când vă folosiți din nou de pensiile speciale în scop pur propagandistic, aceasta în timp ce o inițiativă legislativă a domnului senator Dan Voiculescu, de eliminare a pensiilor speciale, depusă încă din aprilie 2009, a fost respinsă de Guvernul și parlamentarii PDL în februarie 2010.
2. Acuzați existența unui raport de 100 de ori între cele mai mici pensii și cea mai mare pensie de serviciu, cea a unui aviator. Haideți să ne amintim puțin Legea nr. 223/2007 privind statutul personalului navigant și că pensionarea acestuia lua în calcul venitul brut obținut pe ultimele 3 luni și a pornit ca o inițiativă legislativă a 14 senatori și deputați, dintre care îi remarcăm pe Mihai Tănăsescu, care ne dă acum sfaturi de cumpătare de la Washington, pe domnul Marian Sârbu, mai marele specialist în muncă și pensii, pe doamna Anca Boagiu, de la PD și vicepreședinte al Senatului, și, ca să fim corecți, pe Bogdan Olteanu, fost deputat PNL. Legea a fost votată în unanimitate la Senat, chiar și de domnul Berceanu, care se indignează acum de nivelul unor pensii rezultate dintr-o lege pe care a susținut-o și a aprobat-o.
Interesantă este însă poziția altor două instituții răspunzătoare de apariția acestei legi. Răspunsul Guvernului, prin semnătura prim-ministrului Tăriceanu, a fost că legea creează situații discriminatorii și că, în concluzie, se opune aprobării acesteia, pe când Președinția a primit legea de la Parlament pe 2 iulie 2007 și a promulgat-o fără nicio ezitare, într-o grabă, aș numi-o, suspectă, chiar în ziua următoare, pe 3 iulie 2007. Întrebarea se pune: cine sunt adevărații susținători ai legilor speciale de pensionare?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.