Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 mai 2013
Informare · respins
Ștefan Burlacu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarație politică: „Salarizarea cadrelor militare – revenirea la normalitate”.
Doamnelor și domnilor deputați,
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se referă la situația actuală a nivelului și a modului de salarizare a cadrelor militare.
În primul rând, aș preciza că salarizarea cadrelor militare reclamă o nouă filozofie sau, mai degrabă, revenirea la normalitate.
Dintotdeauna militarii români, ca și militarii altor țări, au beneficiat de soldă, și nu de salariu. Solda nu este prețul muncii, așa cum este salariul, ci reprezintă răsplata pe care statul o acordă persoanelor care se află în serviciul apărării și securității naționale.
Dacă multă vreme, atunci când militarii desfășurau activități în agricultură și pe marile șantiere ale țării, ei erau răsplătiți corespunzător, acum, paradoxal, când armata s-a profesionalizat în mod real, când militarii s-au aliniat cerințelor de acțiune ale NATO, soldele lor, mai ales ale celor aflați la început de carieră, au rămas extrem de mici, ceea ce nu mai face din cariera militară o atracție pentru tineri.
Ideea acestei declarații politice s-a născut în urma numeroaselor memorii și sesizări făcute de cadrele militare active și în rezervă referitoare la nivelul mic al soldelor cadrelor active și al pensiilor „foste speciale” ale cadrelor în rezervă.
În sesizările lor, militarii reclamă că, în ultimii ani, împotriva armatei s-a desfășurat o campanie de denigrare, care s-a finalizat cu integrarea forțată a situației veniturilor militarilor români în legi unitare de salarizare și pensionare, însă nu s-a făcut complet, ci doar în părțile care convin denigratorilor armatei. Acest ultim element a condus la discriminarea fățișă a militarilor în comparație cu ceilalți salariați și pensionați unitari.
Militarii activi români nu contestă legile însă, în totalitatea lor, solicită să fie tratați complet unitar, nu doar în părțile care convin emitenților legilor unitare de pensionare și salarizare, întrucât în contextul creat, militarii români sunt supuși unui regim de „sclavie”, în niciun caz nu sunt tratați ca salariați sau ca pensionari unitari.
Prin urmare, fiind integrați în legea unitară de salarizare, militarii cer aplicarea Codului muncii și în cazul lor, la fel ca în cazul tuturor celorlalți salariați unitari. Își doresc să nu mai lucreze nenormat, ci de luni până vineri, opt ore zilnic, iar dacă societatea are nevoie de serviciile lor mai mult timp – pentru inundații, înzăpeziri, misiuni de luptă sau alte intervenții – să fie plătiți și pentru tot ceea ce depășește opt ore, întrucât asta prevede regimul salariaților unitari, cu excepția militarilor, care primesc aceleași remunerații indiferent cât lucrează și sunt forțați să lucreze frecvent nenormat. Știm cu toții că militarii lucrează ori sunt la dispoziția națiunii 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, însă pentru aceleași venituri și implicit pentru aceleași contribuții la pensii ca și ceilalți salariați unitari cu care au fost situați pe grila de salarizare, care însă lucrează doar opt ore, de luni până vineri, ceea ce este o anomalie mai mult decât evidentă.