Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Victor Paul Dobre
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. „Despre optimismul guvernării Boc”
Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,
Deși lipsit de resurse și, evident, lipsit de soluții și idei, Guvernul Boc excelează totuși la capitolul optimism, ceea ce nici nu ar fi atât de rău dacă, măcar din când în când, optimismul guvernanților ar avea vreo legătură cât de mică cu realitatea în care noi, restul românilor, ne străduim să supraviețuim.
După modelul președintelui, care promitea creștere economică pentru anul 2009, în ciuda celor peste 7 procente de scădere a economiei românești, membrii Guvernului, în frunte cu primul-ministru Emil Boc, au excelat în afirmații optimiste, dar, din păcate, în total dezacord cu realitatea.
Astfel, după ce domnul Emil Boc ne-a asigurat că „niciun salariu în plată nu va scădea prin adoptarea Legii salarizării unice”, după ce domnul Sebastian Vlădescu ne-a dat garanții că „taxele și impozitele nu vor crește în anul 2010”, a venit rândul domnului Mihai Șeitan să promită că „o să se vadă o scădere a șomajului, astfel încât, până la sfârșitul anului, va ajunge la 7,5%”. Din păcate, previzionata scădere a ratei șomajului se bazează, conform spuselor domnului ministru Șeitan, în exclusivitate, pe demararea în lunile mai–iunie a „marilor investiții”, mari investiții care cel puțin până acum s-au dovedit doar o altă declarație optimistă a puterii.
Prin urmare, conform puterii care își bazează afirmațiile optimiste pe propriile afirmații optimiste, și nu pe realitate, lucrurile stau bine: avem creștere economică, deci nu au scăzut salariile, nu am crescut taxele și impozitele pentru că avem suficiente resurse, deci putem demara marile lucrări de investiții, care vor conduce în această logică la scăderea șomajului.
Dar, pentru că nu suntem la Palatul Victoria, ci la Palatul Parlamentului, optimismul lasă loc realității, și realitatea e alta. Realitatea e că de la sfârșitul guvernării liberale și până în prezent numărul șomerilor s-a dublat, realitatea este că peste un sfert de milion de șomeri din România nu mai primesc nici măcar ajutorul de șomaj, realitatea e că peste un sfert de milion de firme s-au închis anul trecut din cauza politicilor fiscale greșite aplicate de Guvernul Boc și continuă să se închidă și în acest an, realitatea e că salariile în România au scăzut și continuă să scadă, iar taxele și impozitele au crescut în timpul guvernării Boc.
Domnule Șeitan, realitatea nu o găsiți în declarațiile optimiste ale colegilor de Guvern, ci în datele publice ale instituțiilor specializate, și realitatea vă spune că șomajul la nivel național a crescut fără întrerupere de mai mult de 20 de luni consecutiv și că singurele scăderi ocazionale ale numărului de șomeri la nivelul câte unui județ nu s-au datorat unei creșteri reale a gradului de ocupare a forței de muncă, ci scoaterii anumitor categorii de șomeri din evidențele agențiilor județene de muncă.