Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2017
Declarații politice · respins
Lucian Șova
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Dincolo de ce au spus antevorbitorii mei, mă refer, în primul rând, la domnul președinte Iancu, vreau să reliefez faptul că această lege a fost generată de o anchetă pe care a făcut-o Comisia pentru transporturi cu privire la activitatea din Portul Constanța.
Acest proiect de lege a reușit să rezolve unele dintre problemele cu care, din perspectivă legală, se confrunta administrația Portului Constanța. Însă vreau să vă semnalez faptul că, atât timp cât, în România, Ordonanța nr. 109, care generează guvernanța corporativă, este opozabilă și celor care administrează monopoluri de diverse tipuri, întotdeauna va exista o tendință neconcurențială din partea administratorilor privați selectați după respectiva reglementare. Și spun aceasta pentru că una dintre problemele pe care noi le-am descoperit la ancheta pe care am făcut-o, ancheta parlamentară pe care am făcut-o în Portul Constanța, este aceea că, în concordanță cu contractul de management pe care îl avea atunci, se străduia să maximizeze profiturile, în detrimentul activităților comerciale, în detrimentul dezvoltării și întreținerii infrastructurii portuare, care trebuia să fie pusă la dispoziția operatorilor portuari, lucru care a condus la o slabă eficiență a activității pentru care, de fapt, este Portul Constanța.
Concluzionând, aș zice că, de fapt, s-a ajuns ca managementul unui astfel de monopol să funcționeze doar pentru sine, și nu pentru interesul public.
Semnalez că acest aspect poate ar trebui să atragă atenția noastră cu privire și la managementul altor domenii în care se administrează diverse monopoluri, mă refer aici la transportul energiei electrice, transportul gazelor și altele care mai sunt. Poate că ar trebui să privim cu mai multă atenție și la managementul acestor companii care administrează monopoluri, pentru ca, totuși, multe din criteriile de performanță să nu fie acelea de profitabilitate, ci acelea de serviciu public.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.