Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2007
procedural · respins
Kibedi Katalin Barbara
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 10 — 15 septembrie
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Distins Senat,
Punctul de vedere care s-a comunicat Parlamentului României este acela de a nu susține această inițiativă legislativă, din două considerente: în primul rând, neconstituționalitatea, pentru că există și astfel de dispoziții ale Curții Constituționale. Într-adevăr, având în vedere caracterul confidențial pe care îl consacră și Codul muncii — dacă este de pus în discuție atunci când Curtea Constituțională examinează o excepție de neconstituționalitate —, vom vedea în ce măsură acesta trebuie să se extindă asupra tuturor actelor normative sau se restrânge la sfera în care el a fost analizat. Ceea ce se poate opune totuși acestei necesități de a menține confidențialitatea salariilor — pentru că, să nu uităm, Codul muncii se adresează tuturor angajaților, indiferent că sunt în sector public sau privat — este de ordin tehnic, simplu. Dacă cineva dorește să calculeze salariul unei persoane care lucrează în sectorul bugetar, atunci ia actul normativ de bază și îl poate calcula. Deci el nu este confidențial, deja, sub aspectul publicității, prin lege, pentru că este firesc ca sectorul bugetar să fie reglementat, sub aspectul salarizării, prin acte normative emise de legiuitor.
De asemenea, o altă observație pe care dorim s-o facem se referă la necesitatea menținerii art. 3 alin. (1), sub aspectul înșiruirii bunurilor care trebuie să fie conținute într-o declarație de avere, pentru a nu exista, din partea persoanelor, acea neliniște: „Oare am declarat ce trebuie sau voi putea fi tras la răspundere pentru că nu am trecut și bunurile proprii, cele care sunt în stare de indiviziune?”
Pentru aceste considerente, nu susținem adoptarea acestei inițiative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.