Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2017
Declarații politice · respins
Emil Marius Pașcan
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Sigur, este un proiect pe care și Partidul Mișcarea Populară îl va susține, însă eu cred că se cuvine să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, fiindcă prieten îmi este Platon, dar mai prieten adevărul!
Acest proiect legislativ s-ar fi cuvenit să fie o hotărâre de guvern. De altfel, și Consiliul Legislativ materializează, în observațiile pe care le face la acest proiect, tocmai această idee, invocând prevederile Legii nr. 213 din 1998, tocmai privind administrarea patrimoniului.
Ei bine, din păcate, se întâmplă, de foarte multă vreme, indiferent de guvernări, ca aceste hotărâri de guvern, necesare în domeniul patrimoniului, să nu fie promovate, din diferite considerente, și în mod special de frica DNA-ului, ca tot ce este legat de un bun al statului și de patrimoniu.
De aceea, stimați colegi, vă spun, în mod realist, sunt foarte multe astfel de proiecte privind trecerea unor bunuri de patrimoniu din domeniul public al statului în domeniul public al administrațiilor publice locale, al primăriilor, al consiliilor județene, care stau vrafuri de ani de zile la Guvern.
Să dea Dumnezeu ca viitorul Guvern, indiferent care va fi el, să reușească să le și promoveze, altminteri vom prelua noi aceste sarcini ale Guvernului, materializându-le prin legi, ceea ce nu este în regulă.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.