Șerban Nicolae

## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Această Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 60/2006 a născut o serie întreagă de dezbateri în opinia publică și a făcut – să spunem – și obiectul unor controverse în presă, nu atât pentru forma adoptată de Senat – de altfel, din câte îmi aduc aminte Senatul a respins această ordonanță datorită insuficienței numărului de voturi pentru adoptare ca lege organică –, cât datorită modificărilor făcute la Camera Deputaților. În momentul de față suntem în fața unei cereri de reexaminare și deși sala este destul de goală, aș vrea, cu toată seriozitatea, să vă atrag atenția asupra unui lucru care tinde să devină o practică și care incriminează Parlamentul, în general, Senatul, în special, printr-o manieră, respectuos

îmi cer scuze pentru termeni, absolut golănească de a prezenta informații de interes public.

Poate ați observat că săptămâna trecută, într-un ziar central, a apărut o știre cum că procurorii se apropie de averile politicienilor și atunci senatorii juriști s-au gândit să blocheze această activitate.

La o cerere de reexaminare, așa cum spune și Curtea Constituțională, și cum s-a statuat în cutuma parlamentară, Parlamentul nu poate să reexamineze decât acele aspecte sesizate de președinte. Reexaminarea nici nu poate depăși limitele cererii de reexaminare, nici nu poate adăuga alte texte care nu au fost cenzurate de șeful statului înainte de promulgare.

Din acest punct de vedere o să observați că cererea de reexaminare are un raport de admitere, sunt mai multe amendamente care au preluat observațiile șefului statului, ceea ce tocmai demonstrează că nu am privit politicianist, ca de altfel niciodată în materie de drept, noi, cei din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, nu am privit din perspectiva de putere și opoziție acest proiect de lege, ci l-am tratat cu toată seriozitatea, cât mai profesionist cu putință, astfel încât să ne însușim ceea ce era de însușit și să nu fim de acord cu ceea ce, profesionist, nu puteam să fim de acord.

Din nefericire, a apărut o chestiune legată de percheziție. La Camera Deputaților s-a operat o modificare potrivit căreia percheziția, atunci când este făcută pe procedura comună, respectiv, cu mandat cerut de procurori și obținut de la judecător, să se facă și cu înștiințarea persoanei vizate. Este și o chestiune elementară. Dacă vreau să fac o percheziție la domiciliul unei persoane, trebuie să mă asigur, în primul rând, că persoana respectivă este acasă sau că are cine să-mi deschidă. Mai mult decât atât, percheziția, ca act procedural, ar trebui să se facă cu respectarea drepturilor și obligațiilor fiecărei persoane vizate. Nu se aplică aceste reguli în caz de flagrant delict. Este evident că, atunci când sunt într-o situație de infracțiune în flagrant delict, toate cele prevăzute cu titlu de regulă sunt excepții.

Președintele însă nu ne-a sesizat prin cererea de reexaminare cu aceste aspecte. De aceea nu aș vrea să comentez mai mult decât atât. Din punctul meu de vedere, nu spun dacă este bine, sau dacă este rău. Nici la comisie nu ne-am exprimat dacă e bine, sau e rău ceea ce au operat colegii noștri de la Camera Deputaților.