Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 mai 2010
other
Cătălin Cherecheș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Chiar dacă nu sunt la putere, vreau să fac următoarea declarație politică: „Din solidaritate cu pensionarii, renunț la jumătate din indemnizația de parlamentar”.
După ani de muncă și renunțări, persoanele de vârsta a treia traversează o perioadă extrem de grea din cauza incompetenței și lipsei elementare de decență a unor politicieni care au uitat că, la rândul lor, au părinți. În acest context, consider imperios necesar un gest de minimă moralitate, un demers prin care politicienii de la toate partidele și palierele decizionale să dea dovadă de solidaritate umană și civică față de persoanele a căror existență și demnitate sunt anulate de atitudinea Coaliției aflate la putere.
Solidar cu pensionarii din Baia Mare, pe care îi reprezint, a căror situație o cunosc, am decis să renunț la jumătate din indemnizația mea de deputat, sumă din care le voi plăti la cinci familii de pensionari aflați în situație critică cheltuielile de întreținere și utilitățile lunare.
Fac un apel public către toți parlamentarii, miniștrii, președinții de consilii județene, primarii, viceprimarii, secretarii de stat, șefii de instituții deconcentrate, șefii de agenții guvernamentale, consilierii locali și județeni să-și asume responsabilitatea dezastrului în care au adus România urmând gestul meu, prin care vor șterge o parte din rușinea în care i-am adus pe părinții noștri, siliți să aleagă între hrană, medicamente și demnitatea lor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.