Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat
Iulian Vladu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația mea politică se intitulează „«Ciumpalacii» care poluează viața publică”.
În fapt, acești „ciumpalaci” duc în derizoriu viața publică, denigrează imaginea Parlamentului, întăresc convingerea cetățenilor potrivit căreia „politicienii sunt corupți”, discreditează imaginea noastră, a tuturor politicienilor. Este vorba de oameni precum Olteanu sau Vanghelie. În urma descrierilor făcute de către colegii de partid, precum Dinu Patriciu sau Miron Mitrea, mi-am amintit de povestea unui personaj rupt parcă din realitatea românească actuală, Dinu Păturică. Deținând o varietate de vicii omenești, Păturică nu este decât personajul transpus în literatură al acestor doi „mari” politicieni, precum Olteanu sau Vanghelie. Corupția, falsul patriotism, favoritismul, îmbogățirea prin fraudă și spolierea celor săraci sunt doar câteva dintre „bogățiile” acestui Păturică, autor al declarației mele. Dar nu povestea neliniștește, ci realitatea reprezentată de un personaj negricios care amenință președintele țării că deține arhivele unui serviciu secret, precum și abilitatea unui „politruc” de a deveni viceguvernator BNR. Cum poate percepe populația acestei țări gestul unor partide precum PSD sau PNL de a-l sprijini în fruntea unei instituții foarte importante, poate cea mai importantă în acest moment, de gestionare a masei monetare și a politicilor micro și macroeconomice, o perioadă de criză unde este nevoie de raționalizarea banului public? Sponsorul partidului, magnatul Patriciu, declara că nominalizarea lui Bogdan Olteanu în Consiliul BNR este o strategie comodă a unor politicieni PNL de a scăpa de el. Dar cetățenii cu ce sunt vinovați pentru șiretenia, lipsa de moralitate și pentru inteligența mediocră a „ciumpalacului” Bogdan Olteanu?
Dar, mergând pe principiul ulciorului care nu merge de multe ori la apă, mă aștept ca acești politicieni să aibă măcar un sfârșit moralizator din punct de vedere politic, eventual, la un eșec din punct de vedere electoral să aibă bunul-simț pentru a-și semna demisia în fața cetățenilor pe care îi reprezintă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.