Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2015
Informare · respins
Vicențiu Mircea Irimie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi deputați,
Raportul comun asupra Propunerii legislative privind acordarea de periuțe și pastă de dinți preșcolarilor și elevilor din clasele I–VIII din învățământul de stat și privat.
În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, cu adresa nr. Pl-x 324 din 30 martie 2015, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru sănătate și familie au primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă privind acordarea de periuțe și paste de dinți preșcolarilor și elevilor din clasele I–VIII din învățământul de stat și privat.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea gratuită de produse de igienă orală preșcolarilor și elevilor din clasele I–VIII din învățământul de stat și privat, deoarece este necesară introducerea unui program de susținere a sănătății dentare, având în vedere datele privind sănătatea dentară determinate de indicatori precum consumul de periuțe și pastă de dinți.
În funcție de obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.
În conformitate cu art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în ședințe separate.
La lucrările Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport au fost prezenți 20 de deputați, din totalul de 27.
În baza prevederilor art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei, la dezbaterea propunerii legislative a participat, ca invitat, domnul Király András György, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a propus, cu 13 voturi pentru respingere, 5 împotriva respingerii și două abțineri, respingerea propunerii legislative. Comisia pentru sănătate și familie a dezbătut propunerea legislativă în ședința din 28 aprilie 2015.
La lucrările comisiei au fost prezenți 17 deputați, din totalul de 19.
La dezbateri a participat, ca invitat, în conformitate cu art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei, cu modificările și completările ulterioare, domnul Răzvan Vulcănescu, subsecretar de stat în cadrul ministerului.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a propus, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.
În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative din următoarele considerente:
Din textul inițial lipsesc o serie de aspecte importante ce trebuie reglementate, precum: cine se va ocupa de achiziția produselor, care este metoda de repartizare a produselor către beneficiari și cum se măsoară eficacitatea măsurilor impuse prin acest act normativ.