Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2008
procedural · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Din nefericire, trebuie să constat că discutăm de două lucruri diferite. Unul este preluarea unor inițiative legislative ale parlamentarilor de către Guvern, iar acesta este un lucru mai degrabă incorect decât neconstituțional sau nelegal. Al doilea aspect ține de problema de fond, și anume de regulament.
Vreau să atrag atenția colegilor că noi singuri, prin Regulamentul Senatului, ne-am pus într-o situație de inferioritate. Nu sunt de acord cu domnișoara secretar de stat, care a spus că propunerea legislativă este neconstituțională. Ea nu este neconstituțională. Nu există nicio dispoziție care să stabilească prioritatea Guvernului în materie de inițiativă legislativă, nu există niciun fel de dispoziție constituțională care să restrângă, așa cum se întâmplă acum, dreptul de inițiativă legislativă al parlamentarilor atunci când vine vorba de punctul de vedere al Guvernului, dar, din nefericire, soluția găsită de colegii noștri trebuia căutată la Regulamentul Senatului, la procedura de legiferare, și nu la o lege _._
De aceea, eu aș spune că această propunere legislativă este nefuncțională, în primul rând, dar, pe de altă parte, ar trebui să țină cont și Guvernul de faptul că inițiativa parlamentară devine derizorie dacă punctul de vedere al Guvernului este folosit excesiv.
De exemplu, am depus un proiect de lege în luna octombrie a anului 2007 și a ajuns pe rolul Parlamentului în aprilie 2008, călcând orice discuție legată de termenul de adoptare tacită sau de alte termene. De aceea, eu aș spune că este o problemă de regulament, iar noi putem fixa, prin regulament, următoarele:
1. prioritatea la inițiativa legislativă nu aparține Guvernului;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.