Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2008
Informare · informare
Nicolae Popa
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Este adevărat, acest act normativ, Ordonanța nr. 38/2007, cred că ar fi trebuit să vină cu mult timp în urmă, pentru că într-adevăr, la nivelul României, pentru că nu a existat o prudență, nu a existat o exigență și un control riguros asupra acestor produse de protecție a plantelor, e adevărat, au intrat și produse neomologate, produse care au produs la un moment dat destule necazuri pentru agricultori. Și-mi aduc aminte în ʼ95-ʼ96 când, din cauza unor importuri de aceste produse, practic, România a fost transformată, dacă vreți, într-o ladă de deșeuri, așa cum au dorit unii.
Mă bucur că s-a realizat acest act normativ și s-a venit cu el în Parlament, dar trebuie să atrag atenția în modul cel mai serios – este și domnul secretar de stat aici, și doamna director general Leaotă – că acest serviciu trebuie foarte bine pus la punct la nivelul Ministerului Agriculturii, la nivelul județelor, pentru că până acum, îmi aduc aminte, până în anul acesta sau până acum doi ani de zile nici nu mai exista un serviciu în Ministerul Agriculturii legat de acest control al produselor importate.
Vreau să vă informez, stimați colegi, că 80% din aceste produse de protecție a plantelor, care urmăresc nu numai sănătatea plantelor, dar și sănătatea oamenilor și echilibrul ecologic, s-au importat. Deci noi am produs puțin peste 20% din necesarul acestor produse.
De aceea, Ministerul Agriculturii trebuie să întărească aceste servicii la nivelul județelor și, bineînțeles, această direcție să o reglementeze așa cum am prevăzut noi în Parlament, și domnul Tabără știe acest lucru.
Și, într-adevăr, întăresc și eu ideea domnului deputat Timar, trebuie să avem la nivelul tuturor județelor sau al tuturor instituțiilor pe care noi le agreăm și le certificăm acele laboratoare, în așa fel încât să nu mai permitem intrarea pe teritoriul României a tot felul de substanțe care ar putea să producă un dezechilibru ecologic.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.