Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2008
other · adoptat
Gavrilă Vasilescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor colegi,
Haideți să clarificăm o problemă. Legea care reglementează organizarea și funcționarea Curții de Conturi în momentul de față nu spune că mandatul membrilor Curții de Conturi nu poate fi prelungit. Constituția în baza căreia ei au fost numiți nu vorbea, așa cum vorbește actuala Constituție, despre faptul că mandatul consilierilor Curții de Conturi nu poate fi prelungit. Iată că suntem într-o situație și nu știu cine ar putea să rezolve acest lucru, dacă nu Parlamentul României...
Deci eu aș vrea să discutăm și să clarificăm această problemă. Singurii care pot să facă și să ia o decizie în această situație nu suntem decât noi, parlamentarii, să prelungim acest mandat.
Dacă vreunul dintre consilierii Curții de Conturi ar fi fost ales în imperiul actualei Constituții, acel consilier nu ar fi putut fi ales, dar, pentru că niciunul dintre consilierii Curții de Conturi și, în ansamblu, membrii Curții de Conturi nu sunt aleși conform actualei Constituții și pe modul de funcționare a ei, avem posibilitatea, fără să avem temerea că facem ceva sau că încălcăm ceva, să putem prelungi mandatul acestora.
Motivele pentru care trebuie prelungit mandatul până veți lua politic decizia și până se va lua politic decizia de a nominaliza noua structură și noua componență a Curții de Conturi, aceasta vă aparține dumneavoastră sau aparține partidelor politice. Dar în momentul de față trebuie să rezolvăm acest lucru. S-a explicat foarte clar și știți și dumneavoastră: accesarea fondurilor europene nu poate fi făcută până nu avem rezolvată problema cu mandatul lor și că trebuie să existe în stare de funcționare Curtea de Conturi. Suntem într-un blocaj pe care vă rog frumos să înțelegeți că tot noi l-am creat, tot noi trebuie să-l dezlegăm.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.