Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ivan Cismaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Noi, comisia, am apreciat că, pentru a exista un sistem unitar de funcționare în învățământ, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului trebuie să-și gestioneze activitățile din învățământul superior din punct de vedere al specializărilor, duratei de studiu pentru fiecare specializare, al planurilor de învățământ, al creditelor transferabile obligatorii pentru fiecare specializare, lucruri care se fac prin intermediul ARACIS-ului pe care l-am înființat și care funcționează pentru acest lucru.
De asemenea, noi, comisia, nu credem că este bine ca fiecare universitate să-și aprobe singură durata de studiu pentru fiecare specializare, pentru că apare fenomenul ca aceeași specializare, în centre universitare diferite, să aibă durate diferite.
Apoi, în modulul de studiu pentru obținerea diplomei de licență, noi nu credem că este bine să lăsăm la latitudinea universităților să-și organizeze specializări și durate de studiu după bunul plac, pentru că pot apărea, ceea ce s-a și
întâmplat, de fapt, în unele universități, specializări de care n-am auzit niciodată, nu există în nomenclatorul profesiunilor la noi în țară, și va apărea, vă imaginați dumneavoastră, o libertate prost înțeleasă și prost aplicată, cu efecte asupra celor care vor termina învățământul superior.
De asemenea, noi am acceptat acest lucru doar în zona masteratelor profesionale, deoarece trebuie să existe posibilitatea reglementării acestor specializări despre care este vorba, în funcție de piața forței de muncă din zonele respective.
Pentru aceste motive, comisia a dat un raport de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.