Sergiu Andon

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

S-a spus aici o colecție de adevăruri, aproape fiecare vorbitor a spus ceva adevărat.

Este adevărat că trebuie completată incriminarea infracțiunii de trădare cu forma calificată pentru situația în care subiectul este șeful statului, pentru că așa prevede Constituția și e un dezacord între Constituție și legea penală.

Trebuie revenit și la infracțiunea de difuzare de informații neadevărate, de natură a periclita relațiile internaționale ale României, pentru faptul că această ipoteză de viață, îndelung existentă în legea penală și verificată în timp și în legislația altor state, a fost scoasă din legea noastră penală în 2005, la presiune, printr-un subterfugiu, la� scuzați cuvântul, „înghesuiala unor reglementări”, cu accesele de presiune asupra Parlamentului pe care le sufeream în acea perioadă și, ceea ce e mai grav, se pare, cu scopul ca, pe fondul dezincriminării, aceeași persoană care inițiase dezincriminarea să poată apoi să pericliteze relațiile

internaționale ale României, prin difuzarea de neadevăruri, dovedit.

Așadar, are dreptate și domnul deputat Cristian Rădulescu, că nu trebuie să procedăm, mai ales în materie de legiferare penală, personificând sau cu gândul la anumite persoane, dar aș zice că ne aflăm mai puțin în situația unei personificări și mai mult a unei inspirări din viață, pentru că asta trebuie să facă legiuitorul, să țină seama și de realitățile vieții.

Până aici, lucrurile sunt bune.

Unde nu suntem noi de acord, Grupul parlamentar al Partidului Conservator, nu suntem de acord cu maniera aceasta, cum s-a zis, de cârpire, una, două, a legii penale, mai ales a Codului penal, a legii penale fundamentale. Este profund dăunător, pentru că un Cod penal trebuie să aibă o concepție unitară, să corespundă perfect politicii de drept a celor care îl inițiază, și mai ales să aibă o dreaptă și continuă cântărire în sancțiuni, prin analiza în sistem a tuturor reglementărilor.

De asemenea, în altă ordine de idei, ne aflăm în această situație bizară de dublă reglementare în penal, și, iată, încă nu s-a putut manifesta, din varii motive, nici hărnicia Ministerului Justiției de a veni cu un proiect eventual nou și final, nici voința politică de a se clarifica ce e cu dualismul acesta de reglementare, că avem două Coduri penale și în același timp mai și cârpim la ele.

Cred că imperativul, inclusiv de aducere a reglementărilor în acord cu cerințele vieții, inclusiv cele două articole: 155 și 168[1] , poate constitui un motiv suplimentar ca să se ia o decizie importantă în ceea ce privește Codul penal care este sau rămâne în vigoare, să se stabilească la nivelul marilor laboratoare de conducere ale acestei țări ce facem cu Codul din 2004, așteptăm alt cod sau nu, ce facem cu procedura penală. Și cred că dacă aceste lucruri se rezolvă în 4-5 luni de zile, cum se pot rezolva (chiar cu Cod penal, și mai curând cu procedura ar mai putea dura), atunci se pot rezolva în pachetul general și problemele celor două incriminări, și nu cu senzația aceasta, că ne ascuțim niște arme pentru lupta politicianistă, nici măcar politică.