Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2007
Declarații politice · respins
Gavrilă Vasilescu
Declarații politice prezentate de domnii senatori:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
S-au făcut câteva afirmații aici și aș vrea să le stabilim puțin, așa, în ceea ce înseamnă realitatea, fiind una dintre persoanele care au lucrat cu așa ceva și știe cum stau lucrurile. Niciodată nu s-a luat cetățenia unui cetățean român care s-a născut și a dobândit cetățenia pe cale naturală, prin naștere. Așa ceva nu a existat în legislația română. Că au fost unii forțați sau li s-a impus să renunțe când au plecat definitiv din țară, asta este adevărat, dar ei au făcut declarație de renunțare și au acceptat acest lucru pentru a pleca. Și mai există situația, pentru că s-a discutat aici, pentru cei care au solicitat dobândirea unei alte cetățenii plecând din țară în mod legal, conform legislației de-atunci, sau ilegal, și statul al cărei cetățenii o solicitau nu avea prevederea dublei cetățenii, și atunci au făcut renunțări la cetățenia lor. În acest sens, există și este amendată legea, nu acum, într-o ședință viitoare va fi și un asemenea raport pe o inițiativă legislativă.
Am vrut să fac aceste precizări, pentru că, în momentul de față, proiectul de lege despre care discutăm nu se referă la această situație care a fost prezentată de colegi de-ai noștri.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.