Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2016
Informare · adoptat tacit
Grigore Crăciunescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
În prezent activitatea profesională din domeniul nutriției și dieteticii la nivel clinic este delegată, adesea integral sau
parțial, unor asistenți medicali cu rol de dieteticieni. În ultima perioadă au apărut medicii specialiști în diabet, boli de nutriție și metabolism, care se ocupă de dietetica clinică, dar în principal numai pentru cazurile patologice specifice.
Astăzi există o preocupare crescută pentru aspectele de sănătate publică nutrițională, în special din cauza proliferării obezității și a riscurilor de sănătate generate de abundența de produse alimentare și a răspândirii multor obiceiuri alimentare nesănătoase.
La ora actuală, profesia de dietetician nutriționist este consacrată legal indirect, prin existența unei specializări în acest domeniu la nivel de studii universitare. Dar, în rest, profesia nu beneficiază de un cadru propriu specific, cu atât mai puțin de reglementare ca profesie liberală, deși toate celelalte profesii din sfera sănătății sunt reglementate cu acest caracter.
La nivel european există Federația Asociațiilor Dieteticienilor din Europa, la care sunt afiliate peste 10 țări din Uniunea Europeană.
Considerăm că această profesie trebuie reglementată prin lege și în țara noastră.
Ca atare, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota împotriva respingerii acestui proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.