Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2009
Informare · informare
Marian Hoinaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Obligațiile ce, la data emiterii prezentului act normativ, reveneau României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană impuneau luarea unor măsuri privind facilitarea accesării fondurilor comunitare destinate sectorului agricol: necesitatea transpunerii prevederilor comunitare în scopul implementării politicii agricole comune și, în special, a prevederilor referitoare la constituirea și recunoașterea organizațiilor interprofesionale care au un rol important privind furnizarea de servicii de consultanță și de instruire pentru creșterea capacității de absorbție a fondurilor comunitare specifice, printre ai căror beneficiari sunt și organizațiile interprofesionale.
Desființarea consiliilor pe produs a redus capacitatea asociațiilor de producători de a influența standardele de calitate din domeniul lor de activitate și posibilitatea de a urmări modul de respectare a acestora.
În prezent, sunt înființate 10 organizații interprofesionale, alte 3 în curs de constituire și există Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România. Pentru aceste organizații, legislația națională este lacunară și nu le permite să funcționeze la același nivel cu alte organizații din celelalte state membre.
Schimbări preconizate prin proiectul de lege: crearea organizațiilor interprofesionale pentru diverse produse și grupuri de produse va contribui la realizarea obiectivelor strategice ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Rurale. Printre efectele scontate sunt asigurarea transparenței, eficienței și debirocratizării în reglementarea standardelor de producție și comercializare a produselor agricole, acestea fiind realizate cu o implicare directă a organizațiilor interprofesionale.
Aceste organizații interprofesionale sunt interesate de promovarea și susținerea grupurilor pe care le reprezintă prin participarea la consultări privind politicile publice și inițiativele legislative ale Ministerului Agriculturii.
Efectele actului normativ: proiectul are ca obiectiv de reglementare înființarea organizațiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, în scopul asigurării unui grad ridicat de absorbție a fondurilor comunitare din fonduri derulate prin PNDR și FEGA.
Alături de eforturile depuse de Ministerul Agriculturii pentru transformarea sectorului agricol într-un sector competitiv, pot fi responsabilizate și organizațiile interprofesionale, în sensul realizării unei mai bune valorificări a produselor, în special prin acțiuni de marketing și cercetare, urmărind promovarea pe piața externă și internă.
Organizațiile interprofesionale pot servi ca intermediar, stabilind cadrul de discuție între toate categoriile profesionale pe grup de produs, facilitând astfel dezvoltarea relațiilor contractuale între agricultorii individuali și producători.