Viorel Ștefan

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Reiterez ce-a spus și domnul deputat Neacșu: grupul nostru va vota raportul comisiei pe marginea cererii de reexaminare. Dar aș vrea să mai aduc în fața dumneavoastră câteva explicații, apreciez eu, foarte necesare.

La întrebarea dacă se justifică faptul că președintele a trimis legea spre o nouă examinare, răspunsul meu este „da”. Este bine că s-a întâmplat acest lucru, pentru că, în forma inițială, exista riscul ca această lege să producă efecte nedorite în societatea românească, mai ales în sistemul bancar.

Soluția care s-a identificat cu contribuția tuturor grupurilor politice și se regăsește în raportul Comisiei juridice este una corectă, deși citeam și în această dimineață comentarii de presă care atrăgeau atenția asupra legalității, constituționalității, oportunității, inducerii de riscuri în sistemul bancar și așa mai departe. Și aș vrea să clarificăm aceste lucruri. Este constituțională intervenția prin lege în legătură cu derularea unor contracte de credite? Unii spun că nu. Eu cred că este constituțional. Pentru că, atâta timp, și afirmația mea se bazează pe jurisprudența Curții Constituționale, care, printr-o decizie mai veche, cred că din 2013, Decizia nr. 330, statuează că atâta timp cât legea nu schimbă starea de fapte, de lucruri din trecut, ci doar impune modificarea acestora în viitor, ea nu produce efecte retroactive. Deci, din punctul ăsta de vedere, este constituțională.

Este constituțional faptul că s-a introdus un plafon în limita căruia operează aceste prevederi legale? Răspunsul meu este: constituțional. Și, în susținerea acestei afirmații, vă reamintesc că, atunci când vorbim de depozitele bancare, există un astfel de plafon. Statul garantează depozitele bancare până la limita a 100.000 de euro și acest lucru nu e numai în România, ci este în tot spațiul european.

Mai mult decât atât, vă reamintesc că există o directivă europeană din 2008 care se referă la creditele de consum și care, de asemenea, stabilește că această directivă operează în limita creditelor angajate între 200 de euro și maximum 75.000 de euro. Deci iată că în materie există o practică de a stabili plafoane care să limiteze efectele pe care le pot produce astfel de reglementări.

Este oportun, este legal să se intervină prin lege? De asemenea, răspunsul meu este: da. Și vă reamintesc că noi ne aflăm în următoarea situație: echilibrul contractual dintre consumatori și instituțiile de credit este evident debalansat. Față de situația anilor 2007, 2008, când s-au semnat aceste contracte de credite și când sarcinile în contul împrumutaților, al consumatorilor erau suportabile de către aceștia, au devenit între timp excesiv de mari. Contractele nu mai pot continua în această situație. Sunt excesiv de oneroase. Chiar și în Codul civil există reglementare în materie. Este reglementarea principiului impreviziunii contractuale, care spune că dacă una dintre părți nu mai poate onora sarcinile contractuale, devenind excesiv de împovărătoare, se poate adresa instanței, care are capacitatea să modifice contractul, prin decizie a instanței, reechilibrând balanța între cele două părți, sau chiar poate să și desființeze contractul. Aceasta este soluția când vorbim de cazuri individuale.