Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ștefan Buciuta
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Domnule ministru al educației, învățământului și cercetării,
Aș vrea să ridic aici o problemă. Vrem pe format electronic manualele. Unii au, alții nu au. De exemplu, minoritatea ucraineană din România nu are manuale nici tipărite, nici pe format electronic. Cu această lege s-ar obliga Ministerul Educației să aibă manuale măcar pe format electronic pentru minoritățile naționale, să aibă acces nu numai elevii, dar și cadrele didactice, și ar putea din acest format să se documenteze și să aibă ce prezenta elevilor în cadrul orelor.
Deci suntem de acord cu modificarea acestei legi. Mulțumim.
adoptarea prezentei legi, Guvernul României va stabili prin hotărâre măsurile necesare”. S-a strecurat un „de guvern”, acolo.
Iar la art. 3: „Legea învățământului nr. 84/1995, republicată”, s-a strecurat „privind învățământul”.
Evident, Legea învățământului privește numai învățământul.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.