Marius Cristinel Dugulescu

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Mă adresez astăzi dumneavoastră, în calitate de coleg, de cetățean român, dar mai ales ca vicepreședinte al

Comisiei pentru drepturile omului, pentru că astăzi, atât lucrurile de pe pământ, cât și cele din ceruri, sacrul și profanul, filele istoriei, cât și cei care au țesut-o cer o rememorare profundă a unui lung șir de suferințe umane. Doresc să atașez discursul meu la lunga, dar nobila contemplare și prelegere pe tema genocidului etnic din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, suferințe ce au fost adunate sub pecetea unui testament crunt al Holocaustului.

Tragedia Holocaustului nu trebuie niciodată privită ca un incident izolat, mărginaș, ca o scăpare a istoriei sau ca o cotitură nefericită a destinului care taie și spânzură. În spiritul comemorării acestei istorii triste, este determinant a ne focaliza atenția asupra realității unui trecut însângerat, rezultat în urma planului de epurare etnică, dar și asupra unui set de norme și angajamente care vin în sprijinul respectării drepturilor omului și al armoniei între cetățenii români, indiferent de apartenența etnică.

În acest sens, este imperativă unanimitatea credinței că ura exploatată și manifestată la scară largă pe temeiuri etnice, religioase sau culturale nu poate aduce decât patologie socială, epidemie spirituală și decadență valorii și demnității umane. Implementarea unor idealuri diabolice, ca și supremația unei rase în dauna alteia, superioritatea unei civilizații prin asimilarea forțată a altei civilizații sau teroarea impusă pe criterii de apartenență diferită față de cei care posedă instrumentele coercitive generează dihotomii și decalaje sociale pe care omenirea, tacit sau nu, încă le resimte.

Genocidul nu îmbracă forme sau culori și nu contează mijlocul sau cadrul în care crimele împotriva umanității și a demnității umane sunt comise. Astfel, teroarea Holocaustului trebuie condamnată odată cu regimurile fasciste și comuniste sau cu oricare alt sistem totalitar care întreprinde acte criminale organizate împotriva membrilor unei comunități, a normelor și a valorilor intrinseci ale indivizilor.

Întorcându-ne iarăși la faptele consimțite de cronicarii vremurilor și relevante pentru spațiul „carpato-danubianopontic”, aș dori să subliniez faptul că uciderea în masă a evreilor și a romilor, sub comanda regimului antonescian, este o realitate ce nu poate fi contestată. Astfel, România își asumă trecutul rușinos fascist și comunist și dorește a se dezice de orice îmbrățișare a discursului radical și extremist manifestat prin decizii și comportamente cu tentă antisemită sau care incită la violență interetnică și asta deoarece strategia dictatorială de purificare a României, holistic analizată, a fost determinant influențată de spiritul naționalist și extremist din perioada interbelică. De asemenea, Holocaustul din România nu s-a manifestat ca o acțiune spontană, ci a reprezentat încununarea meticulos plănuită a unor sentimente xenofobe, antisemite și naționaliste, prezente atât în rândul partidelor politice care le-au exploatat, manipulând masele, cât și la nivelul opiniei publice. Aș dori ca acest lucru să reprezinte un semnal de alarmă atât pentru clasa politică de azi, cât și pentru întreaga societate.