Toader Dima

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

În declarația mea politică de astăzi, „Liceele agricole, o șansă reală pentru viitorul agriculturii românești”, vreau să atrag atenția asupra situației învățământului agricol din România, domeniu căruia toată lumea îi recunoaște importanța, dar pentru care se face, din păcate, mult prea puțin. Ba chiar, uneori, pare de-a dreptul abandonat.

Stimați colegi,

Sunt aproape 50 de ani de când în România au apărut liceele agricole. În 1965, școlile profesionale agricole, cu mulțimea de specializări care existau la acea vreme, erau transformate în licee agricole. A fost o schimbare normală și necesară într-o perioadă de început, când erau căutați viitori specialiști care să completeze personalul de care era nevoie în toate unitățile agricole nou-înființate. Și nu erau puține astfel de unități, fie că vorbim de complexele pentru creșterea animalelor, fie că vorbim de asociațiile cooperatiste sau intercooperatiste, indiferent de sectorul de activitate – cultura mare, legumicultura, viticultura sau zootehnia.

Și lucrurile nu au rămas făcute numai pe jumătate. În toate liceele agricole au fost înființate ferme didactice, în care elevii făceau practică obligatorie. Să nu uităm că, de multe ori, în apropierea liceelor agricole, erau stațiuni de cercetare agricolă, care-i preluau pe cei mai buni absolvenți, fie ai liceelor respective, fie ai facultăților de specialitate. Așa s-a ajuns ca în anul 1990 în România să existe 160 de școli și licee agricole.

Astăzi mai sunt doar 40, multe dintre ele cu o dotare mai mult decât săracă și aproape nebăgate în seamă de nimeni. Ce a fost mai rău a început în 1994, atunci când liceele agricole au trecut de la dubla subordonare față de Ministerul Învățământului și Ministerul Agriculturii doar în subordonare față de Ministerul Educației.

Pot să spun că a fost un moment nefericit, pentru că atunci învățământul agricol românesc a fost practic abandonat de către stat. Ministerul Educației a avut grijă mai ales de învățământul obligatoriu și de cel teoretic, uitând, se pare, că e nevoie de specialiști în agricultură. Or, doamnelor și domnilor deputați, agricultura rentabilă nu se poate face ca acum 100 de ani, cu oameni care cultivă pământul și cresc animale doar după cum cred ei că trebuie făcut. După anul 1994 au fost perioade în care liceele agricole nu au primit niciun fel de dotare tehnică pentru formarea profesională la standardele de performanță cerute de o agricultură modernă, așa cum este cea din majoritatea țărilor europene.

Se vorbește de ceva vreme de relansarea învățământului agricol românesc, dar se face încă puțin. Mai mult par a se preocupa străinii, interesați să găsească în România specialiști de calitate. În județul Timiș, de exemplu, școlile agricole vor fi reînființate la cererea investitorilor germani. Poate că ar fi timpul să urmăm din nou exemplul germanilor și să facem și noi treburile „nemțește”.