Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2018
Declarații politice
Pavel Popescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Dragi colegi,
Declarația politică pe care o fac astăzi are un singur scop, clar și foarte precis: condamn ferm orice demers al actualei puteri de a încălca sau amenința una din valorile democratice fundamentale, și anume independența presei.
Domnule Dragnea, dragi colegi, încetați să vă mai folosiți de instituțiile statului, pentru a închide gura presei, a presei independente, care refuză să vă servească.
Presa, domnilor, peste tot în lumea civilizată, este „câinele de pază al democrației”, nu câinele de companie al unui guvern sau al altuia.
Ați cerut investigații privind modul de finanțare a anumitor publicații. Aici mă gândesc la G4Media, Rise Project, Realitatea TV, HotNews, Press One, Digi24, Epoch Times și multe, multe altele.
Apoi, domnule Dragnea, când v-a explodat valiza în față, ați somat jurnaliștii de la Rise Project să-și dezvăluie sursele, invocând respectarea Regulamentului european privind protecția datelor personale, amenințându-i pe aceștia cu o amendă colosală.
Doar că, ce să vezi, până și Comisia Europeană apreciază că amenda pe care platforma de investigații Rise Project ar urma să o primească ar fi un abuz de legislație, un abuz împotriva Regulamentului privind protecția datelor personale.
Presa a fost și trebuie să rămână un arbitru al cetății. Știu, dragi colegi, că aveți în ADN-ul vostru politic frauda. Știu că v-ați găsit arbitrii care au putut fi tocmiți, pe care...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.