Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2017
other
Camelia Gavrilă
Aprobarea completării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
În numele Comisiei pentru învățământ, care a analizat cu foarte multă rigoare și această propunere, și în numele colegilor din Grupul PSD – noi sigur că am luat în calcul impactul bugetar și dificultatea de a găsi soluții la acest moment –, am considerat că sunt și niște vicii în modul de redactare a ideilor și al punerii în practică a acestui demers.
Dar, pe de altă parte, nu putem arunca în derizoriu o problemă care ține de sănătate, de o patologie a sănătății orale, extrem de importantă și de îngrijorătoare. Sunt comportamente care se stabilesc, sigur, în familie, în primul rând; apoi, școala poate completa această abordare.
În contextul educației, al activităților educative, noile educații conțin și aspecte importante referitoare la educația pentru sănătate.
Trebuie să corelăm logica, argumentația acestei inițiative și cu nivelul economic al familiilor, gradul de sărăcie a populației în anumite zone și nevoia de suport.
Poate nu aș merge până la clasele de gimnaziu. Ar fi semnificativ ca la nivel de învățământ preșcolar și primar să existe acest suport, ca un început, ca formă de a crea atitudini, obișnuință în sensul acesta.
Și încă o chestiune pe care aș vrea să o plasez în fața dumneavoastră acum este cel puțin legată de mediul rural.
Vorbim mereu de responsabilitatea școlii, dar problema educației în mediul rural trebuie abordată sistemic. Nu doar școala poate face minuni, trebuie să se implice și medicul, și asistentul medical, și asistentul social, și zona culturală a satului, că vorbim de cămin cultural, de biblioteci rurale.
Deci este o nevoie de educație complexă, ce ar trebui să sprijine și să vină în complementaritate de multe ori cu ceea ce se întâmplă în spațiul familial.
În acest sens, voi propune și la nivel de Grup politic PSD, și colegilor din comisie abordarea acestei chestiuni, care este la interferență, educațională și de sănătate, un grup între Comisia pentru învățământ și Comisia pentru sănătate. Și să extindem puțin, nu numai periuțe și paste de dinți, ca să nu rămânem așa, într-o zonă a zâmbetului ironic, ci să mergem și spre alte chestiuni ce țin de educația pentru sănătate, elemente de educație sexuală, relația medic–diriginte– clasă–părinți, deci să așezăm într-o ecuație mai complexă tot ceea ce presupune educație și sănătate. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.