Costache Mircea

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,

Nu cred că se mai îndoiește cineva de faptul că trăim într-o societate bolnavă: bolnavă de mafie, bolnavă de corupție, sufocată de hoție, distrusă de șmecherie, de lăcomie, de golănie, de cleptomanie, de cleptocrație, de anarhie, bolnavă grav de mitomanie, de șarlatanie, dar și de hipoacuzie, de surditate cronică.

Poți striga oricât, poți spune orice, poți țipa adevăruri dureros de exacte, poți urla la bolta sălii de plen a

Parlamentului cât poftești, poți prezenta realități, cifre și date incontestabile despre dezastrul economic, despre falimentul moral, despre omul venal ori despre raptul teritorial, despre marasmul declinului național.

Poți să-ți spargi plămânii strigând lucruri îngrozitoare despre jaful fenomenal în banii publici, despre calvarul sărăciei, al umilințelor și al bolilor, al dansului pe jăratic, al dresurii cu ajutoare de încălzire în loc de bucățele de zahăr și cu dosare de venit minim garantat ori cu alte ajutoare sociale în locul biciului de foc.

Poți răcni cât te țin baierele inimii, fiindcă în surzenia generală nu te aude nimeni!

S-au spus, de la această tribună, și multe neadevăruri, și penibile gargarisme, s-au turuit de aici fraze demagogice și abjecții populiste.

De aici s-a motivat vânzarea economiei, pulverizarea avuției naționale, sub infamele denumiri de privatizare și economie de piață.

Tot ce s-a spus rău, ca prin farmec, s-a auzit și s-a prins; tot ce s-a spus, de la acest microfon, bun, corect și adevărat în interesul nostru național, nu a fost auzit de nimeni.

Cei ce au cutezat să rostească adevărul despre nimicirea economică, morală și statală a României au fost trecuți cu vederea. Vocilor lor li s-a pus mereu surdină. Dintr-o dată, pereții au devenit de pâslă, iar urechile auditoriului au fost parcă umplute cu betonul rece al antiromânismului.

Zadarnic am strigat, zadarnic ne-am zbătut. Nimeni nu pare să ne fi auzit, nimeni nu ne-a luat în seamă.

În același timp, trompetele minciunii, ale diversiunii și manipulării, ale pieirii ne-au acoperit, ne-au anihilat, atunci când patrioții autentici au tras legitime semnale de alarmă.

Am fost condamnați la moarte civilă. Dacă ne-am fi înhăitat și noi cu tagma jefuitorilor, dacă am fi trădat și noi cauza națională am fi fost, cu siguranță, astăzi, lăudați de societatea civilă, ascultați, popularizați, am fi fost băgați în seamă și curtați, așa cum sunt toți marii corifei ai dezastrului național și de marii rechini, și chiar de hamsiile ori plevușca economiei de junglă. Numai că, opunându-ne cu viețile noastre valului distrugător al multimilenarei noastre civilizații, am avut parte de cel mai crud tratament din partea tuturor. Surzi la marile noastre dureri, satrapii începutului de mileniu au reușit să aneantizeze șansa revenirii noastre la normalitate.