Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2018
procedural · retrimis
Cseke Attila Zoltan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Obiectivul legislației penale și al funcționării sistemului judiciar într-o țară trebuie să fie acela ca toți cei care au săvârșit infracțiuni să fie pedepsiți și toți cei care sunt nevinovați să nu sufere. De-a lungul timpului, în ultimii ani, în aceste două categorii..., în a doua categorie am avut persoane care au suferit, deși nu trebuia să sufere, și avem decizii de achitare ale instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, avem această Directivă nr. 343/2016, cu privire la care, dacă vă aduceți aminte, acum un an și jumătate am inițiat, ca grup parlamentar, primul proiect de lege de transpunere a acestei directive și am spus și aici, în Senat, că riscăm să nu respectăm termenul care s-a dat statelor membre ale Uniunii Europene. S-a întâmplat ca România să nu respecte acest termen. Suntem în procedură de infringement din cauza netranspunerii acestei directive privind prezumția de nevinovăție.
Avem zeci de alte decizii ale Curții Constituționale care au declarat prevederi din Codul de procedură penală – și, evident, și din Codul penal, dar acum discutăm de procedura penală – neconstituționale, care nu au fost transpuse de către Parlament. Și trebuie să fie o lecție pentru Parlamentul României acest lucru. Deciziile Curții Constituționale se transpun în legi, se modifică legi, se adoptă ceea ce Curtea a spus. Este de nepermis ca ani de zile Parlamentul să nu transpună, să nu modifice legile așa cum a spus Curtea Constituțională.
Și apoi avem deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului prin care statul român a fost condamnat și supus unor sancțiuni pecuniare în diverse procese. Iar pe cap de locuitor vreau să știți că aceste decizii sunt mai multe decât în cazul Turciei sau al Rusiei.
Deci avem o problemă cu legislația penală și cu funcționarea sistemului judiciar. Întrebarea este: cu toate aceste argumente, vrem să facem ceva sau nu vrem să facem nimic și așteptăm în continuare deciziile Curții Constituționale netranspuse, așteptăm noi directive europene netranspuse la termen și așteptăm și noi decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva României?
Grupul UDMR susține a doua soluție. Soluția corectă, normală este aceea de a transpune toate aceste decizii
și de a evita noi decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului de condamnare a României.
Acest proiect legislativ vine să rezolve o parte din aceste chestiuni. Schimbarea noțiunii de „suspiciune rezonabilă” în „probe sau indicii temeinice” este o soluție corectă, care este prevăzută și în alte legislații din alte state. Și știm această noțiune de „suspiciune rezonabilă” ce probleme a creat de-a lungul timpului.
Prezumția de nevinovăție în diferite reglementări din acest proiect legislativ este întărită. Așa ne spune directiva europeană. Ne-am dorit să fim în Uniunea Europeană, a fost o decizie bună, corectă a României, susținută și de grupul din care..., Grupul UDMR, din care fac parte, dar atunci trebuie să luăm jocul democratic și trebuie să respectăm ceea ce ne spune Uniunea Europeană. Și este corect ca apărătorul să aibă acces la toate datele și informațiile dintr-un dosar, inclusiv cele care au rezultat din proceduri de ascultare sau urmărire a suspectului sau a inculpatului.