Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Declarații politice · respins
Mihaela Popa
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Într-adevăr, voi adresa o întrebare doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul educației, cercetării și inovării.
Obiectul întrebării: Numărul de ore de educație fizică în învățământul primar.
## Stimată doamnă ministru,
În Europa, România ocupă locul 3 în privința obezității la femei și copii și locul 4 pentru obezitate în rândul bărbaților. Astfel, un român din trei este supraponderal și unul din patru este obez.
În cadrul Programului de acțiune comunitară în domeniul sănătății publice 2008–2013, Uniunea Europeană recomandă combaterea obezității și a bolilor corelate acesteia prin dezvoltarea de strategii și mecanisme de prevenire. Pe lângă o informare susținută a publicului, se recomandă și consolidarea măsurilor de prevenire.
În noiembrie 2007 Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate de voturi, raportul elaborat de către europarlamentarul Pál Schmitt, raport prin care s-a stabilit obligativitatea introducerii a cel puțin trei ore de sport pe săptămână în programele educaționale în ciclul primar și secundar. Se preconizează că un număr mai mare de ore de sport pe săptămână introduse în cadrul orarului școlar ar conduce către o scădere considerabilă a copiilor cu probleme de greutate și ar diminua riscul apariției bolilor cauzate de insuficienta activitate fizică a organismului.
Pentru că obezitatea reprezintă o problemă importantă și de actualitate în Uniunea Europeană, iar țara noastră ocupă un loc fruntaș în această direcție, întrebarea pe care v-o adresez, doamnă ministru, este: de ce nu se asigură elevilor un număr de 5 ore de educație fizică pe săptămână pentru clasele din învățământul primar prin schimbarea planurilor de învățământ, în condițiile în care bugetul alocat nu ar fi afectat, deoarece aceste ore pot fi efectuate de către învățătorul de la clasă?
Aștept răspunsul dumneavoastră în scris. Vă mulțumesc.
Mihaela Popa, senator PD-L Iași.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.