Nicolae Paul Anton Păcuraru

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Îmi revine dificila misiune de a răspunde unui discurs incendiar. Am înțeles că mare parte din temperatura discursului a fost ridicată și de discursul de rămas-bun față de Parlament, și bănuiesc că a dat o notă specifică.

Aș vrea să vă spun că, sigur, suntem într-un moment delicat și într-un moment dificil în care va trebui, pe de o parte, să încerc să explic atitudinea diferită pe care o avem în Parlament și atitudinea diferită pe care este obligat s-o aibă Guvernul.

Ca să fiu mai convingător, voi începe cu o experiență proprie, dar legată exact de acest tip de situație în care, în calitate de senator în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, am inițiat un proiect de lege pentru rezolvarea problemelor grupelor de muncă, grupa I și grupa II de muncă, cu o soluție care venea să rezolve această inechitate din sistem. Întâmplarea a făcut ca, între timp, să preiau portofoliul de ministru, să dețin funcția de ministru al muncii, și eu, Paul Păcuraru, să fiu în situația de a da aviz negativ pe inițiativa legislativă propusă de Paul Păcuraru, pentru că am fost în situația în care a trebuit să judec după alte elemente. Nu era numai o problemă care trebuia să fie rezolvată, ci trebuia să judec și în funcție de ceea ce permiteau resursele bugetului de asigurări, resursele bugetului public. Când mi-a fost evident că atac și că sunt fără acoperire în ceea ce privește resursele, a trebuit să mă pliez în fața propriei mele conștiințe, în fața propriului electorat, să fac pasul înapoi și să spun: nu am pe moment soluții. Soluția, până la urmă, a venit acum, după un an și jumătate.

Guvernul este în aceeași situație. Deci, dincolo de disputa dintre Guvern și Parlament, Executivul este în situația de a fi responsabil pentru deficitul bugetar, este responsabil pentru inflație, va trebui să plece acasă în momentul în care indicatorii de macrostabilitate se prăbușesc, se duc toate acumulările obținute în ultimii ani. Aș vrea să spun că aceste acumulări fac parte și din mandatul 2000—2004, continuate în 2004—2008, iar această continuitate riscăm s-o facem praf astăzi, pentru că, sigur, există o tensiune a momentului, un interes special pentru acest subiect.

## Stimați colegi,

Aș vrea să vă garantez că absolut toată lumea din Guvern prețuiește munca dascălilor, o prețuiește cu adevărat, o respectă, o înțelege. Acest lucru se poate dovedi cu argumente dacă ne uităm ce s-a întâmplat cu salariile dascălilor, cu salariile din învățământ în perioada 2004—2008.

Ce vom constata dacă ne uităm pe cifrele foarte seci ale Ministerului Economiei și Finanțelor? Păi vom constata foarte simplu că, în termeni nominali, salariile s-au dublat pentru categoria de personal din învățământ, împreună cu creșterile salariale ale tuturor celorlalte categorii de personal bugetar, iar, în termeni reali, puterea de cumpărare a salariilor pentru această categorie, pentru cei din învățământ, a crescut cu peste 60 de procente. Deci interesul este constant, continuu și s-a manifestat de-a lungul fiecărui an: 2005, 2006, 2007, evident și 2008, cu creșterea planificată de 9 procente.