Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2009
Declarații politice · adoptat
Sorin Constantin Lazăr
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnilor colegi,
Interpelarea este adresată domnului Cătălin Marian Predoiu, ministrul justiției și libertăților cetățenești.
Stimate domnule ministru,
Vă supun atenției Domniei Voastre situația din comuna ieșeană Strunga. Stațiunea balneoclimaterică Strunga are un potențial turistic și economic important pe plan local și regional, fapt recunoscut prin menționarea sa în planurile și proiectele de dezvoltare regională realizate de către autoritățile locale și regionale.
Stațiunea balneoclimaterică Strunga este cunoscută încă din anul 1812. În perioada interbelică, epoca sa de maximă înflorire, aceasta rivaliza cu stațiuni precum Băile Herculane sau Băile Felix și era cunoscută la nivel european.
După Revoluția din 1989, Stațiunea balneoclimaterică Strunga a fost revendicată de către moștenitorii foștilor proprietari, care au întocmit apoi acte notariale de vânzare a acesteia către investitori privați. Investitorii care au cumpărat stațiunea pot aduce o dezvoltare durabilă a zonei, imperios necesară în acest areal în ziua de astăzi.
Deși sunt de bună-credință, aceste persoane încearcă de câțiva ani să-și realizeze planul propus, însă interese de culise, esențialmente distructive, ale unor intermediari cu interese materiale directe, duc la tergiversarea acestui plan de dezvoltare, în detrimentul, în final, al comunității locale.
Deși investitorii au obținut două hotărâri favorabile, atât pe fond, cât și la apel, la recurs o hotărâre cel puțin suspectă blochează acest plan de dezvoltare, care era pe punctul de a începe în acest an, și amână pentru alți patru, cinci sau chiar mai mulți ani de procese momentul în care în comuna Strunga se va demara o activitate benefică pentru economia acestei așezări.
Față de cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să cercetați prezenta situație și memoriul anexat și, în măsura în care constatați că sunt indicii de ilegalitate cu privire la soluția hotărârii pronunțate în recurs, să sesizați autoritățile competente.
Vă mulțumesc.
Sorin Constantin Lazăr, senator în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, Colegiul uninominal nr. 2.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.