Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2010
Informare · respins
Gheorghe Marcu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru Ialomițianu,
Dacă acceptați amendamentul meu, știți foarte bine că la bugetele publice vor veni milioane de lei.
Practic, amendamentul se referă la completarea alin. (1) lit. b) din cadrul art. 40.
Precizez că art. 40 face referire la modul cum se determină cheltuielile salariale în cadrul regiilor autonome, societăților, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat.
Alin. (1) lit. b) din articolul menționat precizează că: „Operatorii economici care au înregistrat profit în anul 2010 acordă creșteri salariale, dar nu mai mari decât inflația prognozată pentru anul 2011.” Acordul constă în introducerea textului – și acum citesc textul: „...și au achitat obligațiile fiscale către bugetele publice” – în cuprinsul lit. b). Practic, prin introducerea acestui text, se condiționează creșterea cheltuielilor salariale în funcție de profit și în funcție de achitarea acestor obligații.
Solicit acceptarea acestui amendament datorită faptului
că:
1. Activitatea acestor operatori economici... au, în general, activități de monopol.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.