Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Declarații politice · adoptat
Ștefan Baban
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, „PD-L — jucăria politică a lui Băsescu”
PD și PLD au fuzionat, de ceva timp, sub numele de PD liniuță L. Că nimeni nu s-a așteptat la asemenea „încuscrire” îl reprezintă faptul că totul s-a produs la fapt de seară și după o serie de declarații în sens contradictoriu, care au făcut rating la posturile de televiziune.
Reacția pe scena politică a fost diferită, în funcție de interesele fiecărui partid, precum și de situația în care se afla la acel moment. În schimb, nu de aceeași frenezie ca a președintelui Băsescu au dat dovadă liderii celor două partide, precum și membrii lor mai mult sau mai puțin importanți, iar filialele, indiferent de zona țării în care se află, au fost cele mai lovite, pentru că fricțiunile locale dintre PD și disidenții PNL erau arhicunoscute.
Mass-media, în special televiziunile, au prezentat un Boc copleșit de gânduri și un Stolojan cu _look_ -ul special pentru astfel de evenimente, ambii fiind depășiți de momentul nașterii noului partid, creat și dirijat din umbra scenei politice de domnul Băsescu, președintele apolitic al României.
Ce a determinat această dorință bruscă de ducere la capăt a proiectului inițiat de Băsescu și Stolojan, această grabă de fuzionare, ambele încălcând până și cele mai elementare reguli ale jocului democratic?! Pentru că niciun partid, oricât de mic sau de uriaș ar fi, nu își permite să ia astfel de decizii pompieristice, fără măcar a-și consulta, de formă, organizațiile din teritoriu și niciun lider serios sau, mai exact, care-și dorește să fie luat în serios pe scena politică a țării nu-și poate schimba opțiunile de la o oră la alta.
Că această fuziune și noul partid sunt supuse tensiunilor și presiunilor din interior o dovedesc cele trei luni de scandaluri, dezertări, demisii care au măcinat baza acestuia, deși peste tot liderii se laudă că sunt agreați de cetățeni și că vor fi următorii câștigători ai alegerilor. Dacă și sondajele de opinie solicitate de PD-L și de domnul Băsescu sunt la fel de exacte și curate ca și dorințele membrilor PD și PLD de a se constitui într-un partid, atunci au șansele pe care le merită.
Și, totuși, de ce s-a încercat această mutare pe scena politică românească? Simplu, pentru că împreună ambele partide dețin 30% (mergem tot pe mâna sondajelor) din opțiunile electorale exprimate pentru fiecare partid în parte, dar nu se știe cât va acapara noul partid, pentru că inclusiv opțiunile membrilor sau simpatizanților se pot schimba. Apoi, cele două partide de bază nu aveau același tip de conducător: în timp ce domnul Stolojan era perceput ca o persoană charismatică și independentă, domnul Boc era și încă este considerat ca fiind portavocea de la Cotroceni, astfel că încet-încet există posibilitatea ca noul și micuțul partid desprins dintr-unul mare și dintr-o alianță moartă din fașă să acapareze interesul oamenilor și mai ales al votanților, indiferent de simpatiile politice ale acestora, luându-i fața Partidului Democrat, care după 2004 s-a considerat singurul învingător al alegerilor.