Petre Daea

Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Fuga după bani și risipa de resurse”.

Lumea astăzi și, mai abitir, mâine se confruntă și se va confrunta din ce în ce mai mult cu puținătatea resurselor convenționale al căror impact se măsoară în fel și chip, dar care afectează inevitabil existența umană, indiferent de zonă sau punct cardinal.

Organizația Națiunilor Unite, prin structura de specialitate FAO, a măsurat și a prezentat opiniei publice, ca un semnal de alarmă pentru toți, statistica conform căreia, la fiecare șase secunde, moare un copil la nivel planetar. Într-un calcul sumar, într-o recreație școlară mor 100 de copii din cauza lipsei de hrană.

Pornind de la această cifră, imaginația umană poate brăzda tabloul sumbru al acestei statistici cu fel de fel de conexiuni, care să proiecteze cât mai fidel, dar cu siguranță incomplet, dimensiunea nenorocirii, colorându-se, astfel, curcubeul Apocalipsei, care are și început, dar și sfârșit pe această bucată de pământ, în dimensiunea universală.

M-am prins de această imagine apocaliptică cu neputința de a înțelege și, de multe ori, de a acționa în marșul existenței, al deciziei și al acțiunii umane. Brodăm zilnic cu decizia juridică tabloul preocupărilor pentru viața de zi cu zi, zăbovind cu interes și pasiune pentru forma de exprimare, pentru conținutul cât mai clar al actelor normative care construiesc portativul cotidianului și opera viitorului, dar, din nefericire, abordăm sumar, în treacăt sau uneori deloc, această mare provocare – lipsa de hrană.

Sincer, îmi este foarte greu să înțeleg de ce nu păstrăm la vedere moneda de ieri, de astăzi și de mâine – hrana – pentru noi și alții, pentru cei care nu mai sunt, cei care se

pulverizează în secundele statistice ale malnutriției. Momentul straniu în care ne aflăm noi, și nu numai noi, de a căuta bani, de a risipi resurse, fie ele și fizice, îmi îngăduie, în secundele trăirii și în minutele exprimării, să aduc cuvântul păstrător de bine, acela de a nu risipi ce ai, pentru a nu căuta ce-ți lipsește.

Nouă ne lipsesc banii, doar atât, pentru că avem de toate; inteligență, resurse, pe care, din nefericire, nu le folosim sau le risipim. Îmi aduc aminte de cusutul buzunarelor, pe care mama le urmărea pentru a nu pierde creițarii ce-mi umpleau sufletul de bucurie când îi primeam în zilele de sărbătoare, or, acum, când monezile au devenit limbile ceasului care arată timpul pierdut, dacă nu le ai, nu știi ora plecării și sosirii mijlocului de transport al închipuirii noastre.

Vedem cu ochii, măsurăm cu bunul-simț ce ne caracterizează cât și ce este în jurul nostru: câmpii, dealuri, munți, ape, toate la un loc și într-un loc – România. Dar, de multe ori, cu ce folos sau pentru ce, când anual pierdem sute de milioane de tone de sol; calculele specialiștilor spun că ce pierdem într-un an punem la loc într-o sută de ani, dacă lucrurile merg bine. Din nefericire, nu.