Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2010
procedural · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Aprobarea proiectului programului de lucru pentru perioada 1–6 noiembrie
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Îmi pare rău că acest proiect de lege sau acest acord, acest punct al ordinii de zi a fost trecut într-un termen foarte scurt și cred că foarte mulți dintre colegii noștri n-au apucat să citească și să vadă expunerea de motive și propunerile pe care Guvernul ni le aduce.
Ca o primă constatare, pot să spun că la pagina 7 a expunerii de motive, așa cum a fost ea trimisă Camerei Deputaților, la secțiunea a 6-a se spune următorul lucru: că au avut consultări cu organizații neguvernamentale, neexplicându-se cum au fost selectate. De asemenea, fundamentarea alegerii organizațiilor nu are la bază un act, consultări cu administrația publică locală, cu cine vreți dumneavoastră, nu apare nicăieri și organizația pionierilor...
Dar nicăieri în acest act nu văd să fi fost consultat și Parlamentul.
Așa cum am spus și altă dată, cred că nu suntem la impuse, ci, teoretic, trebuia să fim cei care să facem această consultare, să facem această negociere și să putem pe urmă să hotărâm, nu să primim de-a gata niște probleme care nu au trecut prin comisiile și dezbaterea Parlamentului.
## Domnule președinte,
Este, într-adevăr, o completare a unei alte ordonanțe care a fost adoptată în 2009, și o să-mi pară rău toată viața că a fost adoptată, prin care se solicită încă o scrisoare, o scrisoare care să completeze primul acord, iar în expunerea de motive, stimați colegi, este adusă următoarea argumentare.
În data de 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a României a declarat drept neconstituțională măsura de reducere a pensiilor, fapt ce a dus la recurgerea la o măsură alternativă, respectiv creșterea cotei taxei pe valoarea adăugată cu 5 procente. Astfel, scrisoarea de intenție a fost revizuită printr-un document suplimentar, scrisoare suplimentară de intenție, datată 29 iunie 2010, în care sunt prezentate evoluțiile cele mai recente, precum și influența deciziei Curții Constituționale asupra unor indicatori macroeconomici.
## Stimați colegi,
Vă rog să citiți că așa scrie în expunerea de motive. Este trasă la răspundere Curtea Constituțională, pentru că a analizat dacă acel proiect de lege este constituțional sau nu este constituțional, iar Guvernul vine și acuză prin această expunere de motive Curtea Constituțională că se amestecă în niște cifre macroeconomice care, vezi Măria Ta, ar influența.
Această expunere de motive spune mai departe că dificultățile întâmpinate în colectarea veniturilor, precum și necesitatea reducerii anumitor categorii de cheltuieli publice, spune FMI-ul, au condus la revizuirea țintelor fiscale anterior convenite cu FMI, acestea urmând a se realiza printr-o serie de politici evidențiate în scrisoarea semnată. Știți care sunt acele măsuri? Deci FMI-ul cere reducerea unor cheltuieli publice și colectarea mai bună a taxelor, impozitelor și mărirea masei de venituri. Guvernul vine și spune că va lua următoarele măsuri: reducerea cheltuielilor cu salariile, cu pensiile, prin recalcularea acestora, și unele transferuri sociale, reducerea transferurilor către autoritățile locale – deci autorităților locale li s-au luat fondurile, de unde dezvoltare pe zonele respective? –, subvențiile pentru încălzire.